Polițiștii arădeni l-au prins cu peste 59.000 de țigarete de contrabandă ascunse în autoturismul pe care-l conducea.
Poliţia Locală informează că şi în Arad cetăţenii au obligaţia de a-şi face curăţenie în faţa casei. Dacă nu, vin amenzile, o spun reprezentanţii instituţiei. Cu blândeţe, ce-i drept.
Nu sunt fanul relatării jurnalistice a unor întâmplări în care am fost direct implicată. Dar ce mi s-a întâmplat, joi seara, la mall, m-a scos din sărite. Atât de tare încât am decis să vă împărtăşesc nefericitul episod.
În condiţiile în care administratorul judiciar al societăţii nu a găsit alternative de salvare a companiei.
Doar 11 răspunsuri clare şi angajamente ferme pentru reabilitarea faţadelor clădirilor istorice din 57 de notificări.
Local
Șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrada de pe raza județului Arad vor fi întrebați de unde vin și unde merg.
Local
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.
Local
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.
Local
Administrația din Nădlac a obținut fonduri europene nerambursabile pentru transformarea a trei terenuri degradate în parcuri.
Local
Centrul de copii și tineri „Sfântul Ilarion Felea” din Parohia Arad Șega I a fost sfințit și inaugurat, duminică.
UT Arad
Unic în România! O societate de servicii de investiții financiare este noul partener al clubului.
Advertorial
Marți, 29 septembrie, ziua lui Ciprian de la Calla se transformă într-o zi a cadourilor pentru clienți. În toate magazinele Calla, fiecare cumpărătură de minimum 100 de lei îți dă dreptul să extragi un bilețel din urna aniversară. Iar aici apare surpriza: toate bilețelele sunt câștigătoare si contin produse ZVÂC!