ARAD. Ca o altă noutate, în textul legii armelor şi muniţiilor intrată în vigoare la 27 iulie 2011, au fost incriminate ca infracţiuni traficul ilicit şi fabricarea ilicită de arme şi muniţii. Nici cele neletale de autoapărare cu bilă de cauciuc sau cele de paintball nu au scapat de modificări.
ARAD. Condiţii mult mai stricte începând din 27 iulie 2011 pentru cei care vor să obţină o armă de foc.
ARAD.În afara legii la arme: peste 60 de arădeni sunt cercetaţi pentru că nu au respectat regimul armelor şi muniţiilor.
BÂRZAVA. Trei bărbaţi au fost prinşi de poliţişti pe raza comunei Bârzava, având asupra lor trei arme de vânătoare marca IJ , muniţie aferentă, iar pe una dintre arme era montată o lunetă şi o lanternă proiector.
ARAD. A intrat în vigoare Legea nr. 117, care aduce unele modificări şi completări Legii nr. 295/2004 privind regimul privind regimul armelor şi al muniţiilor.
Local
Europarlamentarul arădean spune că România are nevoie de investiții în infrastructură și în oameni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că micile detalii au făcut diferența în meciul de la Mioveni.
2
UT Arad
Istoria s-a repetat: atacantul UTA-ei a decis meciul cu FC Argeș, precum la ultima deplasare cu argeșenii.
Local
Toți cei patru agresori au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind obligați să poarte brățări electronice.
1
Local
Un bărbat din Arad care a amenințat că se sinucide a fost căutat de jandarmi și, când a fost găsit, asupra lui au fost descoperite droguri.
Local
Un proiect de lege care a trecut de votul Senatului propune sancțiuni pentru birocrația inutilă și stufoasă cerută de instituții.
Local
VINGA. Un polițist aflat în timpul liber a recuperat un cărucior pentru bebeluși care a fost furat din fața unui magazin din Arad.
1
România
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler.
1
UT Arad
Gazdele nu au câștigat de opt etape, în care au obținut doar trei remize. Scoate UTA ceva din acest meci?