aradon.ro Web analytics


De ce ne sperie schimbarea prefixului: 30, 40, 50? Teama de bătrâneţe, de izolare, devine obsesie făcându-ne să ignorăm trecerea firească a timpului, să uităm că deţinem comoara experienţelor noastre de viaţă, avem o personalitete bine conturată, suntem realizate personal şi profesional. Ne comparăm veşnic cu ,,vedetele”? Hotărât, nu! Putem să ne punem în valoare la orice vârstă ţinând cont de moştenirea fizică pe care o avem, personalitate, ocupaţie, eleganţă, armonie între ceea ce simţim şi ceea ce afişăm.
Undeva, cândva, am primit în dar VIAŢA. Pe parcurs învăţăm să o trăim şi să o preţuim, să punem întrbări şi să căutăm răspunsuri. Fiecare zi este o provocare şi fiecare pas, o victorie. Învăţăm din mers, ne bucurăm, suferim, iubim, dăruim şi primim lucruri şi sentimente, suntem copii şi maturi în acelaşi timp, răi şi buni, frumoşi; atât!
Ecoul sărbătorilor s-a stins încet, freamătul lor înecat în fluvii de mâncare, băutură și pocnitori abia dacă mai are câte o zvâcnire ici-colo. Amintiri trecute la arhiva personală, vise eliberate din colivii bine ferecate și... liniște. Avem nevoie de timp pentru amintiri și visare, timp pentru a exista. Numai o minte liniștită poate realiza splendoarea lumii cu imensele-i comori.

UT Arad

Adrian Mihalcea continuă „șahul” cu UTA
Antrenorul echipei arădene nu poate pleca de la Arad fără acordul conducerii, dar el menține așa-zisul suspans.

Mapamond

Zelenski confirmă încetarea focului de trei zile şi schimbul de prizonieri cu Rusia. Kremlinul confirmă şi el
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat vineri seară că o încetare a focului de trei zile a fost convenită cu Rusia în cadrul eforturilor Statelor Unite de a negocia sfârşitul războiului care durează de peste patru ani, transmite Reuters. 1

Mapamond

Trump anunţă o încetare a focului între Ucraina şi Rusia între 9 şi 11 mai
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri seara o încetare a focului de trei zile între Ucraina şi Rusia începând de sâmbătă, 9 mai, până luni, 11 mai, transmit Reuters şi AFP. 1

Local

CARP Arad organizează o excursie la Oradea
ARAD. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Arad organizează sâmbătă, 30 mai 2026, cu o zi înaintea Sfintei Sărbători a Rusaliilor, o excursie la Oradea.

Local

POLITIC. Unanimitate pentru Bolojan, prin votul primarilor PNL Arad
53 de primari liberali arădeni au votat sprijin pentru Bolojan și direcția PNL în cadrul Colegiului Director Județean. 1

România

Criminalul din Parhida a fost prins de polițiști. Unde se ascundea acesta
BIHOR. Cadavrul unei tinere a fost descoperit vineri, în jurul amiezii, pe un câmp din localitatea Parhida, comuna Tămășeu, la 25 de kilometri de Oradea. 1

UT Arad

Au venit cele trei puncte! Locul 7 nu se poate?
UTA face presing la FCSB, doar, doar se poate mai mult decât locul 8. Abdallah, eroul arădenilor cu FK Csikszereda.

România

Valentin-Florin Ciocan, revocat de la șefia Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate
Valentin-Florin Ciocan a fost revocat vineri din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.

Local

De Ziua Crucii Roşii, sediu nou, inaugurat la Nădlac
Anul acesta, Crucea Roşie Română marchează, pe 8 mai, 150 de ani de activitate.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.