Practicarea exerciţiilor fizice, indiferent de forma de mişcare pe care o vom alege, duce la împlinirea noastră pe plan personal, social, profesional, ajutându-ne să dobândim un corp sănătos şi bine lucrat, o ţinută elegantă şi graţioasă. Antrenamentul va fi progresiv pentru a asigura echilibrul funcţional al organismului, pentru formarea deprinderilor motrice care vor duce la modelarea corpului şi dobândirea unei posturi corecte.
Pusă în legătură cu cerul și trăită ca un miracol, vacanța poate fi ceva de neuitat. Un cerc de lumină pe sufletul fiecăruia, un drum din care să ne întoarcem mai fericiți. Nu este greu de realizat, e o perioadă care trebuie trăită cu emoție și fast chiar dacă nu plecăm de acasă, considerăm că fiecare zi este o sărbătoare.
Frumuseţea unei femei implică factori fizici, psihici şi dinamici. Zadarnic cheltuim sume fabuloase la cabinetele de înfrumuseţare, pe intervenţii chirurgicale şi activităţi fizice, dacă nu avem naturaleţe, spontaneitate, bun-simţ, rafinament, bună-dispoziţie, generozitate, politeţe, romantism, fantezie, feminitate. Şi toate acestea să vină în mod firesc, din interiorul nostru.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2