Doi administratori ai unui centru rezidenţial pentru persoane vârstnice situat în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie, fiind acuzaţi că ar fi prezentat mai multe documente false inspectorilor sociali pentru a atesta îndeplinirea criteriilor şi a standardelor minime care au stat la baza obţinerii licenţei de funcţionare, informează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Se spune că românul s-a născut poet și că indiferent de situație știm să facem haz de necaz. Cumva, înclinația asta a noastră ca popor către umor, fie că situația o cere, fie că nu, ne caracterizează și ne mândrim ca fiind adaptabilitatea noastră de a trece mai departe, de a supraviețui ca popor. Și da, am supraviețuit, dar la fel de bine au supraviețuit și meduzele și chiar gândacii de bucătărie. Ce m-a revoltat din nou pentru a „n” oară? Indiferența noastră, indignarea asta care ne ține maximum trei zile și moare, la fel cum se naște, în spatele monitorului.
Local
Președintele american, Donald Trump, a promis miercuri, în discursul susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos, că nu va recurge la forță pentru a anexa Groenlanda, informează AFP și Reuters.
Local
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Local
Circulația tramvaielor se suspendă joi şi vineri pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou.
Mapamond
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
Local
Tânărul de 23 de ani, cadru activ la Detașamentul de Pompieri Ineu, s-a prezentat la examenul de bacalaureat, proba la alegere, „echipat” cu aparatură de transmitere audio-video la distanță astfel încât acesta să îi poată comunica soției subiectele, iar aceasta să îi comunice rezultatele.
1
Local
Preotul pensionar a trecut la viața cea veșnică miercuri, 21 ianuarie, la vârsta de 73 de ani.