Parteneriatul dintre Universitatea de Vest Vasile Goldiş şi echipa de baschet feminin a Aradului, un real succes.
ARAD. Gruparea de baschet feminin LPS Arad este printre candidatele la titlul național în întrecerea Under 14, turneul final fiind programat între 4-8 iunie, la Constanța. Fetele pregătite de Ildiko Prisacariu au fost repartizate într-o grupă din care mai fac parte: CSȘ Ploiești, BC Star București și CSȘ Târgoviște, primele două clasate calificându-se în semifinale.
VENEȚIA. Baschetbalista Andra Mandache este singura arădeancă ce mai activează sub panouri europene, fiind componentă a echipei din puternica ligă italiană Umana Reyer Veneția.
Patru echipe participă, în acest sfârşit de săptămână, la Cupa Prietenia-Emil Stana 2014 la baschet masculin, eveniment organizat de West Petrom Olympia Phoenix Arad (preşedinte Alexandru Pteancu), în colaborare cu Universitatea Aurel Vlaicu şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Arad.
TIMIȘOARA. Ghiță Balmuș, unul dintre cei trei baschetbaliști originari din Arad care activează în prima ligă, va evolua în sezonul viitor la BC Timișoara, sub comanda tehnicianului Dragan Petricevic, care la începutul acestui mileniu se încorona campion al României cu BC West Petrom Arad.
România
Tarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu realizat de cercetători și experți ai Academiei de Studii Economice (ASE) din București.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a fost audiat vineri în calitate de martor la DNA Iași în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, la solicitarea presei acreditate la Palatul Victoria.
UT Arad
Meciul a fost liniștit, însă utistul Ouaneh a ieșit accidentat. Dolny a marcat în propria poartă.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră că pensiile și salariile din sectorul public ar trebui indexate în 2027, după ce scumpirile din ultimii doi ani au redus puterea de cumpărare. El spune că viitorului Guvern îi va fi greu să mențină veniturile plafonate.
1
Local
Sectorul industrial din judeţul Arad a înregistrat un recul de 19,8% în primele şapte luni ale anului 2026 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, evoluţie marcată de scăderea comenzilor din fabrici şi de reducerea cifrei de afaceri, arată datele centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică în Buletinul Statistic Lunar.
3