ARAD - Printre alte hotărâri, condiucerea Federaţiei Române de Baschet a luat decizia, cel puţin ciudată, de a desemna Turnu Severin drept gazdă a All Star Game-ului feminin, ediţia 2010. O fi ea, promovarea sportului cu mingea la coş în Oltenia, o prioritate, dar să dispuţi un astfel de meci al „stelelor” într-un oraş fără echipă, nu e tocmai indicat.
ARAD - Dacă în jocul de campionat, pierdut la 15 puncte, timp de o repriză am ţinut aproape de „galacticele” lui Boriga, pentru a spera la mai mult, este nevoie ca şi atacul să funcţioneze, nu doar defensiva.
ARAD - Sosite încă de marţi în oraşul nostru, „stelele” care strălucesc pe bolta sportului dâmboviţean, dar care pălesc în Europa şi ... Covasna, baschetbalistele de la MCM Târgovişte, au ocazia de a scăpa de antrenorul Cătălin Tănase.
ARAD - „Galacticele” din Târgovişte au simţit gustul umilinţei, pentru întâia oară, în sezonul intern actual, cedând, scor 60-70, în deplasarea de la Sf. Gheorghe. Există voci care susţin că „regia” a fost pusă la cale de primarul de pe Dâmboviţa, G. Boriga, pentru a opri Aradul din drumul spre finală. Că mai uşor ar încheia, mai apoi, conturile cu „Sfântu”, decât cu ICIM Univ Goldiş.