Vasile Ştiube va pierde încadrarea în grad de handicap deoarece Comisia superioară nu a răspuns contestaţiei depuse acum cinci luni.
Profesorii arădeni vom primi salariile cu întârziere din cauza unor modificări legislative.
Fostul premier Emil Boc susţine că regionalizarea trebuie neapărat realizată în acest an, pentru a putea intra cu noile structuri administrative în următorul exerciţiu bugetar al UE şi pentru a putea atrage astfel mai multe fonduri europene.
România
Președintele PNL, prim-ministrul Ilie Bolojan, i-a transmis miercuri președintelui Nicușor Dan faptul că își asumă în continuare mandatul de premier.
Local
În timpul unei vizite de Crăciun în satul lor din Ungaria, un frate și o soră se confruntă cu schimbarea şi nostalgia.
Local
Locul de deputat vacantat după plecarea dintre noi a lui Dan Artimon a fost ocupat de Ciprian Vărșan.
Local
Un bărbat din Lipova și-a bătut fiica după ce fata de 15 ani „ar fi purtat o discuție cu un băiat, iar în cadrul acelei conversații ar fi râs la o glumă a acestuia”.
Local
Șase proiecte educaționale, însumând 250.000 de lei, vor fi finanțate prin Fundația Comunitară Timișoara.