Sever Bocu s-a născut la 19 noiembrie 1874 în satul arădean Şiştarovăţ.
Promoţia 1954 și-a dat întâlnire, după șase decenii, la liceul în care au învățat.
Lipova. Emoţionantele şi multaşteptatele evenimente ale finalului de an şcolar i-au găsit pe absolvenţii liceelor „Sever Bocu” şi „Atanasie Marienescu” din Lipova bucuroşi şi mulţumiţi de rezultatele lor.
România
România ocupă locul al treilea la nivel global în ceea ce priveşte rata de deţinere a locuinţelor, cu un procent de 93,9%, potrivit celui mai recent studiu realizat de Compare the Market.
România
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că organizarea alegerilor locale și europarlamentare a costat aproximativ 250 de milioane de euro, a alegerilor parlamentare - 120 de milioane de euro, iar cele două alegeri prezidențiale, peste 300 de milioane de euro.
1
Local
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Local
Circulația tramvaielor se suspendă joi şi vineri pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou.
Mapamond
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
1