Bodrogu-Vechi - În urma unei acţiuni pentru depistarea deţinătorilor ilegali de arme şi muniţii organizată de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, a fost identificat Petru Ispas A. în vârstă de 53 ani, din Arad, care a deţinut, fără drept, la locuinţa sa din localitatea Bodrogu-Vechi, o armă neletală supusă autorizării, respectiv o puşcă cu aer comprimat marca Slavia 631, de calibrul 4,5 mm.
Mapamond
Ucrainenii s-au angajat să discute cu Comisia de la Veneţia şi să consulte minorităţile în chestiunea drepturilor minorităţilor şi legii minorităţilor, aşa cum reiese din declaraţia comună UE -Ucraina adoptată vineri la summitul UE-Ucraina.
Mapamond
Imediat după ce balonul chinezesc a fost detectat, piloţii avioanelor F-22 au intrat în alertă, iar zborurile de la un aeroport au fost anulate pentru ca forţele militare aeriene să elibereze spaţiul aerian în cazul unei potenţiale operaţiuni aeriene.
1
Mapamond
Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a anunţat primul transfer de fonduri ruseşti confiscate pentru a ajuta Ucraina, relatează CNN.
Local
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad ne dă câteva sfaturi pentru a face faţă cât mai bine intemperiilor.
Ştiri sportive
După ce Nicholas David Ionel a pierdut prima confruntare de vineri, Filip Jianu a reuşit să aducă punctul egalizator pentru "tricolori" al Nontaburi. Lucrurile s-au complicat după ce dublul Copil/Cornea a pierdut dramatic, în trei seturi. Nicholas David Ionel a adus egalarea pentru tricolori după ce l-a învins pe Samrej. În ultimul meci al confruntării cu Thailanda, Filip Jianu l-a învins pe Chareoenphon.
Mapamond
O catalană în vârstă de 116 ani este cea mai longevivă persoană din lume, iar acum câteva zile a dezvăluit tuturor secretul său.
Mapamond
Cel mai rece vânt înregistrat vreodată în SUA continentală a produs o temperatură resimţită de corpul omului de minus 77 grade Celsius, spun meteorologii.
2