Un vis de peste cinci decenii s-a împlinit. Boxul arădean are, în sfârşit, campion naţional de seniori.
O ultimă repetiţie reuşită. Astfel a catalogat Adolf Ivanovici, preşedintele Box Club UVVG, evoluţia pugiliştilor arădeni în gala internaţională din Ungaria.
Bronzul european universitar câştigat anul trecut, în Rusia, de „greul” Adrian Popuţia îi dă dreptul lui Adolf Ivanovici, managerul Box Club UVVG să viseze frumos.
Relaţiile de prietenie şi colaborare între Box Club UVVG şi cluburile de box din ţara vecină se concretizează, în weekend, cu o (nouă) invitaţie pe adresa clubului arădean.
BALATON - Box Club UVVG a adus Aradului o medalie la Campionatele Uniunii Europene din Ungaria
Local
În culori deosebite de roșu, roz, violet şi verde, a fost vizibilă în noaptea de luni spre marți în județul Arad.
ARADON Sport local
Primul cantonament în stațiune a aparținut grupelor 2013-2015. La Hotel Parc au avut de toate.
Local
Pentru că există un singur aparat, iar unele scanări durează chiar și 80 de minute, timpii de așteptare pot fi destul de mari, având în vedere că există și o prioritizare a pacienților, în funcție de urgențe.
Local
Temperaturile scăzute din ultima perioadă au determinat conducerea DAS să le permită oamenilor străzii să rămână în adăpostul de noapte și pe timp de zi.