Potrivit IPJ Arad, bărbații – unul de 45 de ani, iar celălalt de 72 – ar fi traversat strada prin loc nepermis în momentul în care au fost loviți de un autoturism înmatriculat în Bulgaria, la volanul căruia se afla un bărbat de 31 de ani, din Arad. Accidentul, care a avut loc luni dimineața pe Calea Radnei, s-a soldat cu rănirea gravă a bărbatului de 45 de ani. Acesta a fost transportat – în stare de inconștiență – la spital. Bărbatul în vârstă de 72 de ani a refuzat să i se acorde îngrijiri medicale.
Un bărbat de 38 de ani, din Arad, a fost prins furând creme de de îngrijire facială dintr-o farmacie amplasată pe Bulevardul Revoluției. Asupra bărbatului au mai fost găsite alte creme, de data aceasta antirid, și două tensiometre pe care le-ar fi furat anterior dintr-o farmacie situată pe Calea Radnei.
România
Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei și de transport la jumătate de preț.
Local
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad au efectuat, joi, 5 noiembrie, 14 percheziții domiciliare în județele Arad și Cluj, într-un dosar de evaziune fiscală. Ancheta vizează o societate comercială ai cărei reprezentanți sunt suspectați că ar fi exploatat ilegal balast din albia râului Crișul Alb, fără ca operațiunile comerciale și veniturile obținute să fie înregistrate în documentele contabile.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește vizita lui „U” Cluj în etapa a 6-a din LNBF, cu care a mai jucat un amical înaintea debutului sezonului.
România
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Mapamond
Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări din Europa joi dimineață, cel mai recent episod de acest gen dintr-o serie de amenințări care vizează zborurile de pe continentul european, informează Reuters.
România
O celulă de criză a fost instituită joi pe Aeroportul Otopeni după ce a fost primit un mesaj privind o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Milano, transmite Serviciul Român de Informații.
1