ARAD. Rodica Colta este autoarea singurei lucrări-document care se referă la portul popular din judeţul Arad. Cu ajutorul financiar al Centrului Cultural Judeţean Arad şi după o lungă perioadă de documentare, autoarea şi-a lansat cartea în Sala Mare a Consiliului Judeţean Arad. „În decursul anilor am promovat activităţile culturale, inclusiv în parteneriat cu primăriile am promovat ansamblurile locale.
Profesorul Pavel Sîrbu şi-a lansat a treia lucrare literară, de această dată subiectul fiind Sfântul Munte Athos.
Mihaela Muraru - Mândrea și-a lansat, la Librăria „Corina”, volumul de versuri „Sălașul avatarilor”.
Prof. Pavel Sîrbu își lansează noua sa carte: „Athos – Muntele Sfânt al rugăciunii, smereniei și înțelepciunii”.
Mapamond
Actorul american James Van Der Beek, protagonistul popularului serial TV despre adolescenţi „Dawson's Creek”, a murit miercuri la vârsta de 48 de ani din cauza unui cancer, a anunţat soţia lui pe reţelele de socializare, relatează AFP şi Reuters.
România
Postul Realitatea Plus a fost sancționat de Consiliul Național al Audiovizualului cu obligarea de a difuza, joi, 19 februarie, timp de trei ore, în prime time, doar textul deciziei de sancționare.
România
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Local
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
2
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.