Editura Muzicală a publicat recent o carte despre Sergiu Celibidache, semnată de dirijorul Daniel Rădoiaş.
ARAD. Casa Jelen (str. M. Eminescu) va găzdui marţi, 29 ianuarie, ora 17.00, lansarea volumului de poezie „Rezonanţe cosmice” de Ovidiu Vasilescu.
Clujeanul care este orb, surd şi mut de la vârsta de doi ani, a reuşit, printr-o voinţă de fier, să înveţe scrisul şi cititul, devenind unic la nivel naţional.
Un spectacol pentru suflet și o carte pentru prieteni sunt darurile teatrului arădean de Ziua Culturii Naționale.
Editura Parhiei Malovăţ vă prezintă ultimele apariţii editoriale şi cărţi aflate în stoc.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă avertizare Cod roșu de caniculă extremă, valabilă de luni dimineața până miercuri, în trei sferturi din țară, inclusiv în Arad.
Local
Instituția a publicat lista punctelor de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă și a punctelor de distribuire a apei potabile amenajate la nivelul județului.
Local
Autoritățile au anunțat finalizarea licitației și demararea lucrărilor de modernizare și lărgire a drumului Sâmbăteni-Ghioroc, dar și construirea unei piste de biciclete între cele două localități.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
1
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.