Numărul infectărilor cu noul coronavirus este în continuare ridicat. În ultimele 24 de ore în România au fost confirmare alte 397 de cazuri noi de îmbolnăvire. Potrivit ultimei raportări a Grupului de Comunicare Strategică, la ATI, în acest moment, sunt internați 231 de pacienți. De asemenea, numărul total al testelor a ajuns la 783.337 de teste.
România se confruntă cu cea mai abruptă creştere a noilor cazuri de contaminare cu noul coronavirus din Europa de Est. Potrivit unui raport al Centrului European pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor (ECDC), ţara noastră se află pe locul 10 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul total de cazuri.
Local
Peste 100 de articole vestimentare, purtând însemnele unor mărci cunoscute, au fost descoperite de polițiștii de frontieră arădeni într-un autoturism condus de un tânăr bulgar.
ARADON Sport local
ARAD. Un nou weekend plin de competiții, medalii, emoții și satisfacții pentru marea familie CS Universitatea Arad – CS Podgoria Ghioroc.
Advertorial
Sâmbătă, 14 noiembrie, Molly Malone’s își redeschide porțile cu un eveniment special: „LUNA ISPITELOR”, alături de Daniela Pană și Eduard Vlădescu, cunoscuți din fenomenul TV „Insula Iubirii”.
România
O familie din Timișoara trece prin momente cumplite, după ce băiețelul, Filip, copilul pe care părinții l-au așteptat ani întregi, a fost diagnosticat cu cancer. Mama sa, Loredana, a plecat împreună cu el în Spania, unde medicii i-au oferit o șansă la tratament. Costurile depășesc însă 422.000 de euro, o sumă pe care părinții nu o pot acoperi fără ajutorul oamenilor.
Local
O acțiune a Poliției a vizat șoferii microbuzelor școlare, dar și starea tehnică a vehiculelor.
Evenimente
Drama religioasă prezintă patimile Sf. Nectarie, care a trebuit să îndure ura vrăjmașilor lui în timp ce ducea mai departe cuvântul lui Dumnezeu.
ARADON Sport local
HEIST-OP-DEN-BERG. Recent, în Belgia, a avut loc cel de-al doilea stagiu comun de pregătire din acest an, desfășurat de această dată în Heist-op-den-Berg (Belgia), alături de gimnaștii și gimnastele clubului gazdă ArduasGym participând și reprezentanți ai CSŞ Gloria Arad și CSM Arad.
Local
Riscurile din sfera digitală sunt tot mai crescute, iar în acest sens mediul de afaceri arădean a fost chemat la o dezbatere privind protejarea banilor, a datelor şi a oamenilor.