Un an şi o lună. Atât a trecut până când poliţiştii au depistat o persoană bănuită de braconaj cinegetic.
Poliţistii arădeni au prins în flagrant trei bărbaţi care transportau un cerb de aproximativ 300 de kg. Braconierii aveau asupra lor mai multe arme şi cartuşe.
ARAD. Braconaj cinegetic în apropiere de Semlac, pe fondul de vânătoare nr. 5 gestionat de Ocolul Silvic Iuliu Moldovan – Arad. Aici a fost găsită, împușcată, o femelă din specia cerb comun (ciută), tranșată și jupuită parțial.
Advertorial
Duminică, de Florii, în festivalul Suflet de România s-a format în miezul zilei o impresionantă horă în fața scenei, în care s-au prins artiști, spectatori și organizatori. În weekend, Suflet de România a oferit participanților ocazia să călătorească într-un sat atemporal, în vremea șezătorilor de altădată.
Mapamond
Protestele studenţeşti împotriva războiului din Gaza s-au extins în acest sfârşit de săptămână la zeci de universităţi din Statele Unite şi s-au soldat cu sute de arestări şi cu ciocniri între protestatari şi forţele de ordine, potrivit EFE.
Local
Inițiativa de a lăsa copiii să-și folosească imaginația aparține Asociației GAL Lunca Mureșului de Jos, ca membră a proiectului TOM (Tradiții, Obiceiuri, Meșteșuguri).
Local
Mihnea-Ionuț Mateiu și Cristina Rucărean au obținut medii de peste 9,60, clasându-se pe locurile doi și trei, dintr-o promoție cu 192 de absolvenți.
1
UT Arad
IAȘI. UTA a trecut de „Poli” Iași, după o primă repriză slabă, însă o a doua așa cum ne-am dori întotdeauna. Antrenorul UTA-ei a recunoscut jocul modest din primele 45 de minute, iar victoria o pune și pe seama schimbărilor pe care le-a nimerit.