Începând de sâmbătă, legătura feroviară dintre Timișoara și București se face, pe ambele sensuri, cu trenuri noi Alstom Coradia Stream, cu penultima stație la Arad. Una dintre cursele introduse recent a avut însă luni o defecțiune între Augustin și Racoș, iar trenul a fost anulat pe segmentul Augustin – Timișoara. Călătorii vor fi preluați de alte garnituri.
Mapamond
Bilanțul exploziei înregistrate luni la o fabrică de artificii din centrul Chinei a urcat la 37 de morți, în timp ce o persoană rămâne dată dispărută, a anunțat vineri postul național chinez de televiziune CCTV, citat de dpa.
România
Potrivit unui sondaj realizat în cadrul proiectului „Barometrul Informat.ro – INSCOP Research”, majoritatea românilor ar susține unirea României cu Republica Moldova în cazul organizării unui referendum.
România
Una dintre ele a avut contracte şi în oraşul nostru. Altă firmă are şi în prezent 17 obiective în pază.
Local
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor implementate de APIA.
Local
Un grup de elevi ai Liceului de Științe Aplicate Arad, în colaborare cu elevi ai Liceului Tehnologic „Francisc Neuman”, a realizat filmul documentar „Francisc Neuman - Identitate, Memorie și Patrimoniu Urban”.
Mapamond
Un tribunal american a decis joi că sunt ilegale taxele vamale temporare de 10% impuse în februarie de președintele Statelor Unite, Donald Trump, pentru a înlocui suprataxele generalizate anulate de Curtea Supremă, notează AFP.
1