Cu siguranță v-ați obișnuit deja, ca la fiecare aniversare Atrium Mall să aducă cele mai bune spectacole, de cele mai tari trupe și de cei mai cunoscuți artiști ai momentului. Nici de data aceasta, încununând luna martie, o lună plină de evenimente și surprize pentru arădeni, Atrium Mall nu dezamăgește.
Nu prea cred că pe cântăreţul Tudor Chirilă l-a interesat vreodată politica sau că ar fi avut cât de cât habar cu ce se mănâncă aceasta. Până acum. Hodoronc- tronc, Chirilă îl atacă dezlănţuit, pe facebook, pe preşedintele Iohannis, din cauza declaraţiilor legate de evacuarea Antenelor.
Un punct pentru fiecare etapă scursă din acest sezon. Încă e bine. UTA lui Giovanni Catanzariti e în grafic. Nu contează părerea plătitorilor de bilet, a oamenilor de fotbal, a jurnaliştilor cu vechi state de serviciu. Suntem înaintea episodului şapte din ciclul: Un nou început...
ARAD. Ionuţ Chirilă a câştigat
litigiul cu UTA, gruparea arădeană fiind
obligată să-i plătească fostului
manager-antrenor 150.000 de euro, atât cât
reprezintă clauza de reziliere a contractului său
cu „Bătrâna Doamnă”, dar
şi contravaloarea a două salarii, adică
aproximativ 12.000 de euro.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că micile detalii au făcut diferența în meciul de la Mioveni.
UT Arad
Istoria s-a repetat: atacantul UTA-ei a decis meciul cu FC Argeș, precum la ultima deplasare cu argeșenii.
Local
Toți cei patru agresori au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind obligați să poarte brățări electronice.
Local
Un bărbat din Arad care a amenințat că se sinucide a fost căutat de jandarmi și, când a fost găsit, asupra lui au fost descoperite droguri.
Local
Un proiect de lege care a trecut de votul Senatului propune sancțiuni pentru birocrația inutilă și stufoasă cerută de instituții.
Local
VINGA. Un polițist aflat în timpul liber a recuperat un cărucior pentru bebeluși care a fost furat din fața unui magazin din Arad.
România
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler.
UT Arad
Gazdele nu au câștigat de opt etape, în care au obținut doar trei remize. Scoate UTA ceva din acest meci?