Elevii arădeni au reuşit să aducă celebritate şcolilor prin neprezentarea la ore.
În primele trei luni și jumătate de școală, elevii arădeni au înregistrat 776.936 absențe în catalog.
Şcoli fără pază, chiulangii, infractori şi chiar şi droguri. O radiografie a situaţiei din unităţile de învăţământ înainte de începerea noului an.
În primele trei luni ale anului poliţiştii de proximitate au prins 343 de elevi care absentau de la orele de curs.
ARAD. Poliţiştii au găsit, în urma unei acţiuni pentru prevenirea absenteismului, peste 50 de elevi care în loc să fie prezenţi la orele de curs, se aflau prin barurile din apropierea şcolilor.
Mapamond
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marţi că nu susţine reintroducerea serviciului militar obligatoriu în ţara sa, după modelul suedez, transmite dpa.
Local
Un bărbat cunoscut ca având afecţiuni psihice a dispărut din ambulatoriul spitalului arădean luni, fiind descoperit marţi de poliţişti în zona oraşului Făget.
Local
În perioada 14-17 mai, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul I.P.J Arad au demarat proiectul inițiat la nivel național, de Direcția Siguranță Școlară, denumit „Săptămâna Școală în Siguranță”.
Ştiri sportive
Naţionala Ungariei este prima care a anunţat lotul pentru EURO 2024, Dominik Szoboszlai, fotbalistul lui Liverpool, fiind cel mai cunoscut nume din lotul de 26 de jucători dezvăluit marţi de selecţionerul italian Marco Rossi, transmite presa internaţională.
Mapamond
Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, şi-a manifestat marţi sprijinul faţă de Donald Trump, venind la procesul penal împotriva acestuia, ce se desfăşoară la un tribunal din New York, unde Johnson a acuzat tabăra adversă a democraţilor preşedintelui Joe Biden că folosește politic justiţia contra candidatului republican la preşedinţie, transmite AFP.
Local
Nădlacul se pregăteşte de sărbătoare. Sâmbătă, 18 mai, parcul mare al oraşului va găzdui Festivalul Cârnatului Proaspăt.