ARAD. O mână de oameni interesaţi de viaţa civică arădeană şi-au propus să se organizeze într-o organizaţie non-guvernamentală - Alternativa Civică Arădeană. Iniţiatorii acestui proiect sunt persoane publice din viaţa arădeană, dar care nu au nicio apartenenţă politică.
Oferta electorală a Alternativei Civice Arădene este CONTRACTUL CU ARĂDENII, care propune soluții la principalele probleme ale arădenilor:
Gheorghe Falcă încearcă să îi denigreze pe candidaţii Alternativei Civice Arădene la alegerile din 10 iunie, creînd în mod conştient o confuzie între noi şi Partidul Forţa Civică.
Gheorge Schwartz, candidatul Alternativei Civice Arădene prezintă motivaţia cadidaturii sale.
Consilierii județeni sunt chemați să voteze reorganizarea, restructurarea și redresarea financiară a aeroportului.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a marcat Ziua Internațională a Pădurilor.
Cum au fost sărbătorite persoanele care au un cromozom în plus, dar și multă determinare? Printre oameni, în societate.
Un italian a fost prins, la Nădlac, cu 31 de kilograme de canabis în bagajele sale, în timp ce venea în România din Spania.
BUCUREŞTI. La vârsta de 29 de ani i s-a împlinit un vis. A prins o convocare sub tricolor. Într-un moment extrem de important pentru fotbalul românesc, barajul de calificare la Campionatul Mondial din această vară.
Un tânăr de 29 de ani, din Iași, a fost prins în județul Mureș, după ce a furat, de la o firmă din Arad, o dubă încărcată cu produse electronice în valoare de 60 de mii de euro.
„Dotarea cu mobilier, material didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Arad”.