ARAD. Consiliul Judeţean a aprobat joi bugetul general al judeţului Arad. Începând din acest moment, primăriile din judeţ pot şti cam pe ce fonduri se pot baza de la nivel central. Urmează ca toate cele 78 de primării să îşi supună bugetele spre aprobare în Consiliile Locale.
ARAD. Spitalul Clinic Municipal a trecut de la CLM la CJA nu fără ca aleşii opoziţiei să ia cuvântul pe această temă.
Toată țara se va afla până vineri dimineața sub o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, vijelii și grindină, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Din New York în Colorado, candidații progresiști din Statele Unite au înregistrat recent o serie de victorii răsunătoare în alegerile primare ale democraților, pe un fond de nemulțumire populară față de establishmentul partidului, cu câteva luni înaintea alegerilor cruciale de la jumătatea mandatului, scrie miercuri AFP.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat miercuri că, în prezent, nu există perspective de a relua dialogul cu NATO și nici de a normaliza relațiile cu această organizație, informează EFE.
Doi artiști ruși temerari, care alcătuiesc un cuplu în viața de zi cu zi, au escaladat miercuri vârful impunător al legendarei clădiri Empire State Building din New York pentru a desfășura un banner de mari dimensiuni ce promovează pacea mondială, în cadrul unei acțiuni care părea a fi o foarte elaborată cerere în căsătorie, dar care s-a încheiat cu arestarea celor doi cascadori, informează Reuters.
Ucraina și-a continuat miercuri campania împotriva infrastructurii militare ruse, lansând atacuri cu drone asupra unor instalații ale industriei militare situate în adâncul teritoriului rus și distrugând un pod rutier strategic pe ruta care leagă orașele ocupate Donețk și Mariupol, relatează dpa.
2
În continuarea demersurilor de sprijinire a economiei regionale, Direcția Agricolă Arad organizează un târg dedicat promovării bunătăților autohtone.
ARAD. „O zi la Consiliul Județean” a continuat cu patru arădeni care au răspuns invitației lui Sergiu Bîlcea, vicepreședintele CJA.
ARAD. Primele efecte ale fenomenelor meteorologice periculoase anunțate prin avertizarea de cod portocaliu s-au înregistrat miercuri după-amiaza în județul Arad.