aradon.ro Web analytics


Potrivit legii, consilierii judeţeni vor avea de ales între unul dintre cei doi vicepreşedinţi, Adrian Ţolea şi Remus Guţu.
Nicolae Ioțcu locuiește în comuna Vladimirescu la nr.13. O vilă de 366 mp, conform declarației de avere, pe care a construit-o în anul 2010 împreună cu soția. Președintele CJA mai are și un apartament de 217 mp pe care a declarat că l-a primit ca donație. Declarația este mult mai stufoasă la capitolul conturi bancare. Vezi aici declarația de avere pe 2015.
Potrivit unui comunicat de presă a DNA, citat de adevarul.ro, şeful Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu şi-ar fi exercitat influenţa în cadrul procedurii organizate la nivelul Consiliului Judeţean Arad pentru atribuirea în anul 2014 a contractului de achiziţie publică privind «Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic judeţean de urgenţă Arad» pentru ca acest contract să fie câştigat de asocierea în participaţiune a două firme ceea ce s-a şi întâmplat, deoarece caietul de sarcini a fost întocmit în favoarea acestora.

Local

Transparența pe salarii devine obligatorie
Până pe 7 iunie directiva europeană privind transparentizarea salarială trebuie transpusă în legislație și aplicată. Firmele din Arad așteaptă clarificări pentru a vedea cum vor putea pune în practică noile reglementări.

ARADON Sport local

Palmaresul arădencelor în cupe
Câteva componente de la FCC UAV Arad au câștigat cupe naționale în carieră.

Local

Tânăr din Lipova, sub control judiciar după ce a bătut un șofer
Un tânăr din Lipova a fost plasat sub control judiciar de Judecătoria Arad după ce, în urma unui scandal în trafic, a bătut un șofer.

Advertorial

Local SEO: Cum să devii vizibil în comunitatea ta
Într-o eră digitală în care concurența online devine tot mai acerbă, vizibilitatea la nivel local poate fi diferența dintre succes și anonimat. Pentru afacerile care depind de clienți din proximitate, de la cafenele și magazine locale până la servicii profesionale, Local SEO nu mai este doar o opțiune, ci o necesitate strategică. Prin optimizarea prezenței online pentru căutările locale, brandurile își pot crește vizibilitatea, atrage clienți relevanți și consolida reputația în comunitatea lor.

Mapamond

Trump afirmă că va ordona publicarea de documente despre OZN-uri și extratereștri
Președintele american Donald Trump a anunțat joi că intenționează să ordone agențiilor federale să „identifice și să publice” dosare despre extratereștri și OZN-uri, a căror difuzare este cerută de americani de zeci de ani, notează AFP. 1

UT Arad

Oțelul sau UTA? Cine pierde merge în play-out
Calcule: La egal, niciuna nu mai are șanse la play-off, în mod normal. Cine câștigă păstrează speranțe!

UT Arad

Fără precedent: Oțelul a închis mai bine de jumătate din stadion!
Meciul cu UTA, de azi, este o adevărată încercare pentru gălățeni, care se luptă cu zăpada.

Local

FOTO & VIDEO | O familie cu trei copii din Arad, salvată de jandarmii montani după ce a rămas înzăpezită spre Vârful Bihor
Intervențiea jandarmilor montani a făcut ca familia din Arad să fie salvată la timp după ce autoturismul lor a rămas blocat în zăpadă. 1

Local

Atenție la culturile cu semințe modificate genetic
Cultivarea soiei modificate genetic este strict interzisă, iar în cazul porumbului cultivarea se poate face în baza unei autorizații. 3

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.