ARAD. Şedinţa Consiliului Judeţean Arad (CJA), ce a avut loc vineri la orele amiezii, se anunţa a fi una liniştită. La prima vedere, niciun punct de pe ordinea de zi nu părea sensibil, niciun proiect de hotărâre nu părea a provoca certuri sau contre între aleşi.
MACEA. O nouă lucrare din cadrul programului de colaborare transfrontalieră, finanţată din bani europeni, a fost finalizată. Drumul care face legătura între Macea şi Dorobanţi, un fost drum de pământ lung de 3 kilometri, a fost refăcut în totalitate şi asfaltat.
ARAD. Consiliul Judeţean Arad s-a transformat vineri într-o uriaşă sală de expoziţie, iar parcarea instituţiei a devenit o „pânză” uriaşă pentru zeci de copii care au participat activ la CreArt, un proiect european cultural dedicat celor mici.
Clădirea în care funcţionează CJA va fi dotată cu becuri noi, care vor realiza economii importante la consumul de energie electrică.
Consiliul Judeţean Arad cumpără mii de mere pentru a fi distribuite elevilor. Administraţia a anunţat finalizarea licitaţiei organizate şi semnarea contractului „Furnizarea şi distribuirea de fructe-mere elevilor din clasele 0 (pregătitoare) – VIII din învăţământul de stat şi privat autorizat/acreditat, din judeţul Arad, în anul şcolar 2013-2014”.
UT Arad
Meciul a fost liniștit, însă utistul Ouaneh a ieșit accidentat. Dolny a marcat în propria poartă.
România
Alimentele s-ar putea scumpi în octombrie cu 4-8%, iar cele mai mari creșteri sunt așteptate la lactate. Prețuri mai mari sunt estimate și la carne, servicii, haine, electronice și electrocasnice.
1
Local
Sectorul industrial din judeţul Arad a înregistrat un recul de 19,8% în primele şapte luni ale anului 2026 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, evoluţie marcată de scăderea comenzilor din fabrici şi de reducerea cifrei de afaceri, arată datele centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică în Buletinul Statistic Lunar.
1
Local
La Vărădia de Mureș minima de vineri a fost de 0,4 grade Celsius, iar meteorologii anunță că nopțile vor rămâne la fel de reci.
Local
Săptămâna Carierei, ediția a IV-a: activități de orientare profesională pentru elevii CN Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” Arad.