Aleșii județeni sunt chemați la vot să stabilească prețurile medii ale produselor agricole pentru anul viitor.
Consiliul Județean Arad își va lua înapoi terenul pe care trebuia să se construiască un complex hotelier.
CJA a modernizat aproape 40 de kilometri de drumuri în anul 2013, iar pentru 2014 se anunță noi lucrări.
Consiliul Judeţean Arad şi 18 primării din judeţ nu vor mai primi bani pentru proiectele demarate deja.
Se caută încă o casă pentru Arhivă, Evidenţa Persoanelor, Direcţia de Pază şi Centrul Judeţean de Resurse.
Ştiri sportive
Selecţionata Argentinei, campioana mondială en titre, a reuşit o calificare incredibilă în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins echipa Egiptului cu scorul de 3-2 (0-1), marţi, pe Atlanta Stadium, într-un meci din optimile de finală ale turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic şi Canada, deşi în minutul 78 era condusă cu 2-0.
România
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, susține că întregul calendar electoral ar trebui scurtat în cazul în care ar fi convocate alegeri anticipate, dar că Guvernul nu ar putea adopta ordonanța de urgență necesară în acest sens.
Mapamond
Președinții ucrainean și rus, Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, vor amândoi să se ajungă la un acord pentru a pune capăt războiului în Ucraina, a afirmat marți Donald Trump la Ankara, relatează AFP și Reuters.
Local
Romatsa vrea să construiască în orașul nostru un turn virtual pentru dirijarea traficului aerian.
Local
Administrația locală din Ghioroc și-a propus să realizeze o pistă de biciclete care să înconjoare tot lacul.
1
Local
O dramedie care se transformă într-o meditație profundă asupra contrastelor sociale și a rolului artei în societate.