ARAD - Primăria mută Spitalul TBC într-o clădire pe care o primeşte de la Ministerul Internelor, pe Calea Bodrogului.
ARAD - Şedinţă uşoară săptămâna viitoare pentru aleşii locali. Aceştia sunt chemaţi vineri, la finele săptămânii, să voteze o serie întreagă de proiecte, nici unul, însă, cu cântec, cel puţin la prima vedere.
ARAD - Şedinţă festivă CLM, ieri, la Teatru. Aleşii, împreună cu primarul Gheorghe Falcă şi viceprimarii Geanina Pistru şi Levente Bognar, au adus la loc de cinste câteva valori arădene.
ARAD - Vot în CLM pentru modificările propuse de executiv cu privire la transportul cu tramvaiele: abonament unic pentru toţi.
ARAD - Executivul s-a văzut nevoit să combine două şedinţe într-una. Pentru că şedinţa programată săptămâna trecută nu a avut succes (nu s-a ţinut din lipsă de cvorum) şi pentru că Zilele Aradului bat deja la uşă, Primăria Arad a decis să înghesuie în şedinţa extraordinară de luni şi proiectele aparte destinate sărbătorii Aradului.
Local
Șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrada de pe raza județului Arad vor fi întrebați de unde vin și unde merg.
Local
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.
Local
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.
Local
Administrația din Nădlac a obținut fonduri europene nerambursabile pentru transformarea a trei terenuri degradate în parcuri.
Local
Centrul de copii și tineri „Sfântul Ilarion Felea” din Parohia Arad Șega I a fost sfințit și inaugurat, duminică.
UT Arad
Unic în România! O societate de servicii de investiții financiare este noul partener al clubului.
Advertorial
Marți, 29 septembrie, ziua lui Ciprian de la Calla se transformă într-o zi a cadourilor pentru clienți. În toate magazinele Calla, fiecare cumpărătură de minimum 100 de lei îți dă dreptul să extragi un bilețel din urna aniversară. Iar aici apare surpriza: toate bilețelele sunt câștigătoare si contin produse ZVÂC!