6 jucătoare de tenis de masă legitimate sub culorile Clubului Sportiv Municipal Arad se află în TOP 30 al clasamentului naţional al junioarelor dat publicităţii de Federaţia de specialitate.
BUCUREŞTI. Pistolarii de la Clubul Sportiv Municipal Arad au ţintit bine în etapa a III-a din cadrul Campionatului Naţional de aer comprimat. Printre remarcaţi s-au numărat: Georgiana Pintea – două locuri I, senioare; Izabela Troeschi – două locuri I, junioare; Alexandra Morar – două locuri II, junioare; Laura Racolciuc, loc IV, senioare şi Felix Lazăr – un loc I şi un loc V, seniori.
Un bărbat de 54 de ani și un tânăr de 17 ani au fost transportați la spital în urma unui accident de la Șepreuș.
Sâmbătă a fost inaugurat terminalul extins și modernizat al Aeroportului Oradea.
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, transmite sâmbătă AFP, citând decretele publicate în Jurnalul oficial.
Preşedinta Georgiei, Salome Zourabichvili, a anunţat sâmbătă că s-a opus prin veto legii criticate a „influenţei străine”, care a suscitat proteste masive în această ţară din Caucaz, transmite AFP.
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters. Pronosticul privind starea de sănătate a premierului este pozitiv, a anunţat sâmbătă ministrului slovac al sănătăţii.
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, scrie AGERPRES.
Aeroportul din Munchen a fost închis, în această dimineață, din cauza activiștilor de mediu care au intrat pe piste și s-au lipit de asfalt.
Un cititor Tion a surprins trei cai lăsați liberi în zona Lunei din cartierul Fabric.
Trafic îngreunat pe A1, în zona localității Mintia, (kilometrul 375) pe ambele sensuri ale autostrăzii, din cauza unui TIR care a derapat, după ce i-a explodat o anvelopă.