aradon.ro Web analytics


Duminică, 19 iunie, între orele 9.00 şi 13.00, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe aleile Ciucaş (între străzile Parâng şi Iezer), Meziad (între străzile Ciucaş şi Putna) şi Gurghiu (între străzile Ciucaş şi Putna), cu ocazia desfăşurării Slujbei de Sfinţire a Parohiei Ortodoxe a „Tuturor Sfinţilor” (situată pe Aleea Ciucaş).

Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat joi că nu este posibil ca directorii de concentrate despre care nu s-a auzit nimic de când sunt la conducerea serviciilor să comunice doar pentru partid, cu referire la conferinţele de presă organizate săptămânal de cei de la PDL Cluj.

Inspectorii Serviciului Control Urbanism şi Disciplină în Construcţii efectuează acţiuni de verificare la clădirile din zona protejată a monumentelor istorice privind amplasarea unor mijloace publicitare fără autorizaţie de construire. Verificările sunt realizate în zona centrală pe străzile Memorandumului, Napoca, Eroilor, 21 Decembrie 1989, Iuliu Maniu, Regele Ferdinand, Horea, P-ţa Mihai Viteazu, Piaţa Unirii şi Universităţii.

La data de 15 iunie, ora 17.30, pe DN 16, G. Cosmin, în vârstă de 26 de ani, în timp ce conducea un autovehicul (fiind sub influenţa băuturilor alcoolice) în localitatea Cămăraşu din direcţia Reghin înspre Cluj-Napoca, într-o curbă la stânga semnalizată corespunzător prin indicatoare rutiere, nu a redus viteza de deplasare, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit carosabilul pe partea stângă intrând în coliziune cu taluzul de pe marginea drumului. În urma impactului autovehiculul s-a răsturnat.

UT Arad

UTA joacă doar un „amical” în Slovenia
CATEZ OB SAVI. Lucrurile se complică pentru Adrian Mihalcea, care nu-și poate vedea la lucru băieții, în „amicalul” cu Radnicki Nis.

Local

FOTO| Miss Arad 2026 și-a desemnat finalistele
Lotul celor 13 va fi completat ulterior de câștigătoarea concursului Miss Pecica, programat pentru data de 22 august.

România

Bolojan: Parteneriatul strategic cu Statele Unite contribuie direct la securitatea și dezvoltarea țării noastre
Statele Unite ale Americii reprezintă un simbol al libertății, al democrației și al egalității de șanse, iar parteneriatul strategic pe care România îl are cu această țară contribuie direct la securitatea și dezvoltarea țării noastre, a declarat, sâmbătă, premierul interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Independenței SUA.

Mapamond

Drone ucrainene lovesc regiunea Leningrad și orașul Sankt Petersburg
Metropola rusă Sankt Petersburg, inclusiv portul de la Marea Baltică pe unde Rusia exportă petrol, și regiunea Leningrad din jur au fost lovite vineri noaptea de un atac masiv cu drone ucrainene, informează sâmbătă autoritățile locale, conform agenției Reuters. 2

Mapamond

Donald Trump a început festivitățile de Ziua Independenței, cu un discurs pe Muntele Rushmore
Președintele american Donald Trump a dat vineri seară startul unui weekend aniversar dedicat celor 250 de ani de independență a SUA, a lăudat America, pe care a descris-o drept o națiune unică și puternică, ale cărei zile cele mai bune abia urmează, într-un discurs susținut vineri seară pe Muntele Rushmore, înainte de celebrarea de sâmbătă de la Washington, D.C, informează NBC News și The Hill.

Local

Seceta se agravează în județul Arad
În acest moment, evoluția culturilor depinde în mare măsură de regimul precipitațiilor din următoarele săptămâni. 2

Local

SONDAJ: Fotbal. Cine va câștiga Campionatul Mondial?
Criticat din multe părți pentru amploarea sa, cu 48 de echipe prezente la start și pentru distanțele mari pe care echipele le au de parcurs, între stadioanele din Statele Unite, Mexic și Canada, turneul final al Cupei Mondiale din 2026, are șansa ca până la final să devină cel mai apreciat din istorie.

România

Tăițeii cu ouă, în Registrul Național al Rețetelor Consacrate
Tăițeii cu ouă au intrat în Registrul Național al Rețetelor Consacrate, a anunțat, vineri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pe pagina sa de Facebook.

Local

Cinci bărbați arestați după un viol în grup, la Pilu. Victima ar fi fost bătută și legată de pat
PILU. Cinci bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile într-un dosar privind fapte de o gravitate extremă petrecute în localitatea Pilu. 9

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.