ARAD. Mai sunt câteva zile până când va fi desemnată cea mai frumoasă arădeancă. Finala concursului Miss Arad 2014 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, vineri, 25 iulie, la Teatrul de Stat Ioan Slavici.
BRINGAMTON. Arădeanul Marius Copil (24 de ani), poreclit „Tunarul din Carpați”, a câștigat un concurs de servicii desfășurat la Bringamton (SUA), unde au fost angrenați jucători precum: Jarmere Jenkins, Austin Krajicek sau Darian King, prezențe obișnuite la turneele de pe cimentul american.
3 arădence vor participa la SummerCamp PerformBaschet, tabără de pregătire organizată de FRB la Brașov, între 25-30 iulie.
Arad. 25 iulie. Data la care se va decide cine este cea mai frumoasă dintre arădence în acest an. Este data la care are loc finala concursului județean Miss Arad 2014.
Marele premiu, un week-end de vară pentru două persoane la Hotel Parc Moneasa, a fost câştigat de Musca Cornel (Sântana).
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că există mari șanse ca o serie de impozite locale să fie reduse, cum ar fi cele pentru casele vechi și cele pentru casele deținute de persoanele cu dizabilități.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că partidele din coaliția de guvernare au acceptat ca veniturile din sistemul de ordine publică, din educație și din sănătate să fie exceptate de la tăierile cu 10%.
România
Ordinul de ministru privind structura anului școlar 2026 - 2027 a fost publicat luni în Monitorul Oficial.
Mapamond
Ministrul croat al Economiei, Ante Susnjar, a respins luni o solicitare adresată cu o zi înainte de ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, vizând aprobarea de către Croația a transportului de petrol rusesc prin oleoductul său Adria, dar a oferit ajutor din partea țării sale pentru livrări de petrol din alte surse, relatează agenția EFE.
1
România
Senatul a adoptat, luni, două propuneri legislative pentru modificarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu măsuri pentru protejarea tinerilor.
Mapamond
Laureatul premiului Oscar Robert Duvall, un actor versatil care a impresionat cu paleta sa variată de roluri, principale şi secundare deopotrivă, de la colonelul iubitor de napalm din „Apocalypse Now”, la enigmaticul Boo Radley din „To Kill a Mockingbird”, a murit la vârsta de 95 de ani, a anunţat soţia sa într-o postare pe Facebook, transmite luni Reuters.
România
Raportul din Comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite privind alegerile din România este „eronat” şi „partizan”, a declarat, luni, senatoarea democrată Jeanne Shaheen, în cadrul unei conferinţe de presă, la Bucureşti.
3
Mapamond
Armata ucraineană a recucerit 201 kmp de la armata rusă de miercuri şi până duminică, potrivit unei analize a AFP plecând de la date ale Institutul pentru studiul războiului (ISW), în timp ce observatorii militari ruşi semnalează o întrerupere a antenelor Starlink utilizate de Moscova pe front.
1
Mapamond
Dovezile disponibile legate de postul intermitent „nu justifică entuziasmul” față de această dietă, afirmă experții, informează luni DPA și PA Media.