Peste 30 de piloţi de drift din Balcani, printre care şi arădeanca Ramona Rusu, se vor confrunta în weekend, în Piaţa Constituţiei din Capitală, la International Grand Prix, din cadrul Salonului Auto Moto, primul eveniment de când acest sport a fost recunoscut oficial de Ministerul Tineretului şi Sportului.
Local
Șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrada de pe raza județului Arad vor fi întrebați de unde vin și unde merg.
Local
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.
Local
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.
Local
Administrația din Nădlac a obținut fonduri europene nerambursabile pentru transformarea a trei terenuri degradate în parcuri.
Local
Centrul de copii și tineri „Sfântul Ilarion Felea” din Parohia Arad Șega I a fost sfințit și inaugurat, duminică.
UT Arad
Unic în România! O societate de servicii de investiții financiare este noul partener al clubului.
Advertorial
Marți, 29 septembrie, ziua lui Ciprian de la Calla se transformă într-o zi a cadourilor pentru clienți. În toate magazinele Calla, fiecare cumpărătură de minimum 100 de lei îți dă dreptul să extragi un bilețel din urna aniversară. Iar aici apare surpriza: toate bilețelele sunt câștigătoare si contin produse ZVÂC!