LIPOVA - Premiul I şi trofeul festivalului au revenit tânărului Mădălin Ştefan Chindriş din judeţul Arad.
ARAD - Intră în festival, deşi subvenţia i-a fost tăiată la jumătate. Este vorba de localitatea Bulci, decisă să ţină festivalul "Folk Maris" chiar dacă, din cauza crizei, subvenţia oferită iniţial de Consiliul Judeţean Arad a fost tăiată la jumătate.
ARAD - 450 de noi locuri de muncă în Zona Liberă Curtici, în urma unei investiţii într-o nouă fabrică.
ARAd - Pe scena festivalului „POP STAR” au evoluat 16 concurenţi, din Arad Cluj-Napoca, Braşov şi Satu Mare.
ARAD - Iluminat public cu energie de la soare pe centura muncipiului şi în locurile de joacă.
România
Asociația Forumul Judecătorilor contrazice, miercuri, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care a transmis că peste 3.500 de judecători au votat „pentru denunțarea încercării politicienilor de subordonare a puterii judecătorești”, punctând că adunările generale ale instanțelor s-au reunit pentru reacții legate de erorile privind salarizarea magistraților.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a anunțat miercuri reluarea atacurilor aeriene împotriva Iranului, în urma doborârii unui elicopter american Apache și a întârzierii încheierii unui acord în urma negocierilor cu Teheranul, transmit agențiile internaționale de presă.
Ştiri sportive
A 23-a ediție a Campionatului Mondial de fotbal va avea loc în perioada 11 iunie - 19 iulie. În această vară, fanii sportului rege se vor bucura de 39 de zile de spectacol total pe stadioane din SUA, Mexic și Canada. Pentru prima oară în istoria Cupei Mondiale, un număr de 48 de echipe s-au calificat la turneul final, unde vor avea loc 104 partide, cel mai mare număr înregistrat vreodată la World Cup. Vom avea parte de un veritabil maraton fotbalistic, cu doar cinci zile libere (8, 12, 13, 16 și 17 iulie).
ARADON Sport local
Dosarul lui Alexandru Moldoveanu la funcţia de vicepreşedinte a fost respins.
Local
Finanțat de Ministerul Afacerilor Externe, programul oferă anual oportunități de mobilitate și cercetare pentru doctoranzi și postdoctoranzi proveniți din statele membre ale spațiului francofon.
Local
Un proprietar dintr-un imobil situat în Piața Plevnei a fost sancționat cu 6.000 de lei după ce a ocupat abuziv spații comune și a efectuat modificări fără acordul celorlalți locatari.
Local
După show-ul susținut în toamnă la Club Flex, formația se întoarce în fața publicului arădean cu un nou single, „Balkan Disco Dance”, piesă care continuă direcția muzicală a trupei: un amestec intens de ritmuri balcanice, atitudine punk, sonorități de fanfară și chef de viață.