ARAD. Polițiștii de la Investigarea Fraudelor continuă acțiunile pe linia comercializării produselor de panificație. Aceștia au aplicat, la sfârșitul săptămânii trecute, amenzi de 33.000 de lei.
ARAD. Combaterea evaziunii fiscale în domeniul panificaţiei pare să fie prioritatea numărul unu a poliţiştilor arădeni. Şi asta după ce chestorul şef Petre Tobă, şeful Poliţiei Române a dispus, la 1 septembrie, „controale pentru combaterea evaziunii în domeniul panificaţiei, fiind efectuate controale de la producători până la cei care vând produsul finit către populaţie, fiind vizate inclusiv zonele în care se exportă cereale”, în toată ţara.
170 de controale în pieţe, târguri, oboare şi la societăţi comerciale în două săptămâni.
ARAD. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul judeţean Arad a început controalelor pe teren la fermierii care au depus cereri unice de plată pe suprafaţă pentru campania 2013.
Arad. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au desfăşurat o acţiune în Piaţa Obor pe linia produselor accizabile şi a mărfurilor provenite din spaţiul Uniunii Europene fără documente legale de provenienţă.
Local
O tânără din Arad a trecut duminică printr-o situație mai puțin obișnuită, după ce pisicul ei a ieșit din casă și a ajuns la o vecină care a refuzat să i-l înapoieze. Au venit polițiștii, a depus plângere, însă Berlioz s-a întors acasă abia după câteva ore, când femeia a decis să-i dea drumul.
1
ARADON Sport local
Un echipaj de la CSŞ Gloria şi un altul de la CS Municipal au fost dublu medaliaţi cu aur.
România
Consiliul Național al Audiovizualului a decis, marți, să solicite platformei TikTok eliminarea a 90 de videoclipuri referitoare la subiectul „Ambulanța Neagră” sau „Salvarea Neagră”.
România
Aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, începând de marți, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI), precum și pentru notarii publici, informează Guvernul printr-un comunicat pe presă transmis AGERPRES.
ARADON Sport local
Arădeanul Filip Magold (Şah Club Vados) a încheiat pe un onorant loc doi.
1
România
Consumatorii casnici nu ar trebui să fie afectați, în cazul în care Reactorul 2 ar fi scos din funcțiune, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță.
România
Unitatea 2 a centralei nuclearoelectrice de la Cernavodă ar putea fi oprită controlat joi dimineața, din cauza scăderii nivelului fluviului Dunărea, a anunțat Nuclearelectrica printr-un raport transmis Bursei de Valori București.
2
Local
Ministrul Dezvoltării a precizat că, din punctul lui de vedere, doar o coaliție mare ar putea împiedica accesul extremei la guvernare.
1
Local
Cinci parchete sunt conduse interimar, în județul Arad, iar CSM anunță lansarea concursurilor pentru ocuparea acestor funcții de conducere.