Sunt copii care au rămas fără părinţi, dar şi familii care îşi doresc şi nu pot avea copii. Adopţia e soluţia.
ARAD. Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad a organizat, în 1 iunie, mai multe acţiuni dedicate copiilor cu ocazia Zilei Internaţionale a copilului. În Parcul copiilor din Arad, cei mici au putut vedea „live” o parte din autovehiculele precum şi tehnica folosite în activităţile zilnice de către poliţiştii arădeni.
ARAD. Elevii clasei Pregătitoare A, împreună cu părinţii, au sărbătorit, ieri, Ziua Şcolii Gimnaziale „Aurel Vlaicu “. Micii şcolari au fost conduşi pe tărâmul basmelor de actriţa Georgiana Popean. Pe parcursul activităţii şi-au însuşit deprinderi şi abilităţi de viaţă.
De ziua lor, copiilor le oferim un întreg final de săptămână, plin de spectacole dedicate lor! WEEKENDUL COPILĂRIEI va începe vineri, 30 mai, la 17,00, când Teatrul de Marionete își va deschide din nou porțile, de această dată pentru a le prezenta celor mici povestea celor doi frați HANSEL ȘI GRETEL și aventurile lor.
INEU. O nouă inițiativă în peisajul sportului școlar arădean! În week-end, Ineul, luând exemplul orașului Chișineu Criș, unde Cupa „Crisius” a ajuns la 35 de ediții (!), devine locul de întâlnire al elevilor din vestul țării.
România
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
Local
Distincţia a fost acordată în semn de recunoaștere a unei vieți dedicate hematologiei.
Local
Peste 140 de participanţi din şapte ţări şi 25 de judeţe ale ţării au transformat staţiunea într-un centru al educaţiei şi sportului. Hotel Parc Moneasa a găzduit a III-a ediție a Conferinței Internaționale „Metode actuale de predare și pregătire în educație fizică și antrenament sportiv”.
România
Guvernul va prelungi, în reuniunea de vineri, cu încă trei luni, perioada de aplicare a măsurilor pentru limitarea majorărilor la prețul motorinei, a anunțat prim-ministrul Luca Niculescu.
România
Premierul Luca Niculescu a transmis vineri un mesaj de compasiune și respect pentru familiile victimelor și supraviețuitorii tragediei din Clubul Colectiv, subliniind că România mai are multe lucruri de făcut în domeniul sanitar, una dintre priorități fiind construirea unui centru modern pentru tratarea adulților cu arsuri grave, în București.
1
ARADON Sport local
ARAD. Comisia Județeană a Arbitrilor din cadrul AJF Arad a decis ca derby-ul pentru locul 2 din Liga 4-Mavros la fotbal, confruntarea dintre Frontiera Curtici și CS Socodor, să fie condus de experimentatul central Alin Deac.
România
Lumânări, flori, lacrimi - la 11 ani de la tragedia de la Colectiv, victimele sunt comemorate în fața fostului club, pe Strada Tăbăcarilor din Sectorul 4 al Capitalei.
ARADON Sport local
Arbitrul asistent arădean a fost primul clasat din cei 80 de aspiranţi la promovare.