GUADALAJARA. Marius Copil va evolua în această săptămână pe tabloul principal al turneului challenger din Guadalajara (Mexic), dotat cu premii în valoare de 100.000 de dolari plus ospitalitate.
ARAD. Un adolescent a fost prins de poliţişti conducând un autoturism încedinţat de către mama sa. Este vorba despre un minor în vârstă de 16 ani. Poliţişii l-au prins pe băiat în timp ce conducea o maşină pe strada Miron Costin, din municipiu.
UPDATE: Marius Copil a fost eliminat în primul tur al calificărilor Mastersului de la Miami, de către kazacul Golubev (numărul 70 mondial) scor 4-6, 6-7(3), după o oră și 29 de minute de joc. El va primi un cec în valoare de 1.395 de dolari, dar niciun punct ATP.
MIAMI. Tenismenul arădean Marius Copil a plecat astăzi, pe calea aerului, spre Miami, acolo unde va participa în calificările celui de-al doilea Masters al anului din Circuitul ATP, programat între 19-30 martie.
Medicii au stabilit că e vorba de o plagă penetrantă cu clanţa de la uşă şi au decis că trebuie să-l opereze de urgenţă pe copil. Reprezentanţii DGASPC Arad susţin că minorul a fost victima unui accident casnic.
Advertorial
În ultimii ani, ideea unei scăderi a prețurilor la locuințe a fost intens discutată, mai ales în contextul inflației și al creșterii dobânzilor. Mulți potențiali cumpărători au ales să amâne decizia, în așteptarea unor corecții semnificative.
Mapamond
Două distrugătoare americane au început sâmbătă o operațiune de „stabilire a condițiilor” pentru îndepărtarea minelor amplasate de Iran în apele Strâmtorii Ormuz, a anunțat Comandamentul militar al SUA pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), transmit agențiile Reuters și EFE.
1
UT Arad
ARAD. Deși a fost suspendat, Adrian Mihalcea a avut dreptul, după meciul cu FC Botoșani, câștigat cu 3-1, să apară la flash-interviul de la final.
Mapamond
Noul lider suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, se recuperează în continuare după rănile grave la față și la picioare suferite în atacul aerian care i-a ucis tatăl în prima zi a războiului declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului, relatează sâmbătă agenția Reuters, citând trei persoane neprecizate despre care afirmă că ar face parte din cercul apropiat al noului ayatollah.
2
Mapamond
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că Statele Unite au început „procesul de curățare a Strâmtorii Ormuz” și a atacat verbal din nou țările care i-au respins solicitarea de a efectua singure o operațiune militară împotriva Iranului pentru deblocarea acestui coridor esențial pentru exportul petrolului și gazului din Golful Persic, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Tunurile au tăcut sâmbătă pentru prima dată în ultimul an în războiul dintre Rusia şi Ucraina, odată cu un armistiţiu de Paşte, care nu are însă şanse de a fi prelungit, relatează agenţia EFE.
Mapamond
Statele Unite, Iranul și Pakistanul au început sâmbătă la Islamabad discuții trilaterale menite să pună capăt războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat Casa Albă, transmite AFP.