O crimă abominabilă a avut loc în municipiul Arad, victima fiind găsită moartă, legată de scaun, într-o baltă de sânge.
Arestaţi iniţial pentru tâlhărie, făptaşii - doi tineri din Sintea Mare - sunt acuzaţi acum de comiterea infracţiunii de omor.
Bărbatul care a înjunghiat mortal un tânăr de 21 de ani, la Felnac, spune că a acţionat în legitimă apărare.
Crima de pe Feleacului rămâne nerezolvată. Cel despre care se credea că ar fi responsabil pentru ea a fost achitat de mult timp.
A fost lovită cu capul în față apoi a fost azvârlită peste niște cărămizi. Căzătura i-a fost fatală.
România
Președintele Republicii Polone, Karol Nawrocki, a apreciat marți că Federația Rusă începe să devină interesată de încheierea păcii, în contextul scăderii economice și al pierderii unor teritorii ocupate anterior.
România
Președintele Republicii Polone, Karol Nawrocki, a declarat marți că Varșovia și Bucureștiul sunt cele mai importante centre de răspundere strategică a NATO de pe Flancul estic.
ARADON Sport local
GHIOROC. Pentru al doilea an consecutiv, judoka arădeană Amalia Kuba urcă pe podiumul Campionatului Naţional de seniori, în condiţiile în care este sportivă Under 23 (tineret).
ARADON Sport local
Sportivii arădeni au urcat pe podiumul de premiere al Campionatului Naţional de seniori.
România
Polonia este un partener important pentru România și cele două state vor continua dialogul, a declarat, marți, președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său polonez, Karol Nawrocki.
UT Arad
S-a reluat o tradiție de peste șapte decenii: utiștii au jucat contra actorilor.
România
Avocatul Poporului, Renate Weber, a atacat la Curtea Constituțională a României Ordonanța de urgență 38/2026 adoptată de Guvernul condus de Ilie Bolojan, act normativ care vizează inclusiv Programul SAFE de înzestrare a armatei.
1
Local
În lunile iunie și iulie, pasagerii vor fi transportați cu autobuze pe anumite rute, ca urmare a lucrărilor efectuate la infrastructura feroviară pe secțiunea Băile Calacea – Aradu Nou.