Bucureşti. Preşedintele FR de Handbal,Cristian Gaţu, a declarat, luni, că sportul românesc este în „moarte clinică”, precizând că banii pentru bugetul pe 2010 încă nu au fost viraţi de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului spre federaţii.
O acţiune lăudabilă, a cărei finalitate urmăreşte (re)învierea sportului arădean cu mingea pe semicerc s-a desfăşurat în spatele uşilor închise, într-un secret greu explicabil.
Hunedorenii au scos un punct, după ce la pauză erau în avantaj.
2
După Istvan, a venit rândul lui Szabolcs să o arbitreze pe UTA. Acum, cu FCSB!
Zeci de autovehicule au fost verificate în cadrul unei acțiuni desfășurate timp de patru zile în municipiul Arad de polițiștii rutieri și reprezentanții Registrului Auto Român.
Prima etapă a renovării fostului Spital Municipal Arad s-a încheiat. Intervențiile la corpurile C6 și C7 au inclus reabilitarea energetică, lucrări de consolidare, modernizarea instalațiilor și montarea unor sisteme pentru siguranța clădirilor. Valoarea finală a proiectului este de 39.468.087 de lei, cu TVA.
4
Arădenii acționează în zona Deliblato Sands, ca parte a modulului românesc trimis în sprijinul autorităților sârbe.
Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore în dosarul privind furturile de materiale din infrastructura feroviară, în urma perchezițiilor desfășurate în județul Arad. Zece persoane au fost conduse la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova.
Polițiștii arădeni au desfășurat o amplă acțiune pe DN 7, în urma căreia au aplicat 88 de sancțiuni, au reținut cinci permise de conducere și au retras șase certificate de înmatriculare. Doi șoferi s-au ales cu dosare penale.
CET Hidrocarburi din Arad și CET Palas din Constanța sunt racordate, de vineri, la Sistemul Energetic Național, a anunțat premierul interimar Ilie Bolojan.
Pecica merge la Cermei, pentru meciul cu Viitorul. Sântana, „meci șoc” la Alba Iulia.