ARAD. Vicepreşedintele CJA, Adrian Tolea, şi Mihaela Stănescu, şef Serviciu Cooperare Instituţională, au participat, zilele trecute, la Consiliul Internaţional al Adunării Regiunilor Europene Viticole (AREV), de la Porec (Croaţia).
Trupa de dans aradeana X-Style Kids s-a întors acasă cu locul I, la categoria Urban Dance Children Group , de la ESDU World Dance Masters, care s-a desfășurat în Porec, Croația.
Proiectul multilateral Comenius Ins and Outs of the Magic Möbius Strip coordonat de Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad continuă.
ZAGREB. Zilele trecute, în Croaţia, s-a desfăşurat CE de lupte, destinat juniorilor. Aradul a avut doi reprezentanţi, de la CS Astra: Dorin Pârvan şi Răzvan Motoi.
ARAD. Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad alături de licee din Anglia, Germania şi Croaţia.
Europarlamentarul arădean spune că România are nevoie de investiții în infrastructură și în oameni.
Antrenorul UTA-ei a declarat că micile detalii au făcut diferența în meciul de la Mioveni.
2
Istoria s-a repetat: atacantul UTA-ei a decis meciul cu FC Argeș, precum la ultima deplasare cu argeșenii.
Toți cei patru agresori au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind obligați să poarte brățări electronice.
1
Un bărbat din Arad care a amenințat că se sinucide a fost căutat de jandarmi și, când a fost găsit, asupra lui au fost descoperite droguri.
Un proiect de lege care a trecut de votul Senatului propune sancțiuni pentru birocrația inutilă și stufoasă cerută de instituții.
VINGA. Un polițist aflat în timpul liber a recuperat un cărucior pentru bebeluși care a fost furat din fața unui magazin din Arad.
1
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler.
1
Gazdele nu au câștigat de opt etape, în care au obținut doar trei remize. Scoate UTA ceva din acest meci?