Disponibilă din această săptămînă în librăriile din ţară, antologia de poeme Vino cu mine ştiu exact unde mergem, semnată de Dan Sociu, unul dintre cei mai citiţi şi premiaţi poeţi contemporani români, a apărut la Polirom, în ediţie cartonată, cu ilustraţii semnate de artistul vizual Felix Aftene.
Interviu JA. Vasile Dan, președintele Filialei din Arad a Uniunii Scriitorilor din România. La 165 de ani de la nașterea „Luceafărului poeziei românești”, Mihai Eminescu.
ARAD. Dar nu așa, dintr-o dată, peste noapte, cum am crezut noi atunci. Nu de joi, 21 decembrie, dis-de-dimineață, până vineri, 22 decembrie, 1989, pe la amiază. Nu în aceeași limbă română siluită ideologic.
S-a lansat volumul „Quod erat disputandum. Dr. Otto Greffner, convorbiri cu cărţile pe masă” - de Dan Roman.
Un an bogat ce va fi încununat, vineri, cu Gala premiilor filialei Arad a U.S.R.
Mapamond
Un cargo turc ce transporta petrol rusesc a fost atacat joi în Marea Neagră, au anunțat autoritățile turce, relatează AFP.
Local
Pentru luna aprilie 2026, Filarmonica Arad propune arădenilor cinci concerte, cu invitați din România, Ungaria, Rusia, Israel, Germania și China.
Mapamond
Parlamentul iranian dorește să adopte o lege privind perceperea de taxe navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz, o cale navigabilă strategică prin care trece 20% din petrolul mondial, informează joi EFE.
Local
Doar 12,85% din bugetul instituţiei merge pe salarizare. Călin Bibarţ: „Nu suntem în situația de a trebui să tăiem din posturi ocupate”.
România
Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizările AUR în legătură cu proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 și cel al asigurărilor sociale, stabilind că actele normative sunt constituționale, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
ARADON Sport local
FCC UAV Arad a revenit bine după pauză, dar n-a fost suficient să învingă Rapidul.