Casa Judeţeană de Pensii Arad încearcă să recupereze peste 600.000 de euro de la o arădeancă.
Baba Mărioara şi moş Pătru din Sântana simt că le e tot mai greu să-şi crească cei doi nepoţi.
ARAD. În cadrul unei conferinţe de presă a PNL Arad, primarul oraşului Sântana, Daniel Tomuţa, a prezentat realizările după un an de mandat, cu regretul că acestea ar fi putut fi mult mai notabile dacă fosta administraţie nu ar fi împovărat oraşul cu împrumuturi foarte mari, nu pe deplin justificate.
ARAD. Peste 50 de jandarmi vor fi mobilizaţi duminică, pe timpul sărbătorii religioase de Florii. Jandarmii vor fi prezenţi în zona lăcaşelor de cult din municipiul Arad dar şi din oraşele Lipova, Pecica, Ineu, Chişineu Criş şi Sebiş pentru a preveni producerea oricăror incidente.
12,38%. Gradul de îndatorare al Municipiului Arad pentru anul 2012. Suma datorată e, însă, de ordinul zecilor de milioane de euro.
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată