ARAD. S-a închis circulaţia pe podul Decebal. După cum anunţam încă de vineri, Compania de Apă Arad derulează lucrări de modernizare a reţelei de apă potabilă, iar aceste lucrări au închis total traficul pe una dintre cele mai circulate artere din municipiu.
ARAD. Chiar dacă am răsuflat uşuraţi când Primăria Arad a anunţat faptul că lucrările de la podul Decebal nu vor afecta circulaţia pentru că vor fi executate la unul dnintre piloni, până la urmă a venit şi vestea proastă: podul Decebal va fi, totuşi, închis. Şi nu de către primărie, ci de către Compania de Apă Arad (CAA).
După ce în 2006 a suferit reparaţii majore, Podul Decebal intră în acest an în reparaţii capitale.
Primăria a impus de astăzi şi până pe 12 decembrie restricţii de circulaţie pe podul Decebal şi pe străzile Cetăţii şi Nicolae Bălcescu.
Compania de Apă Arad anunţă începerea de noi lucrări, tot pe Decebal, dar pe un alt tronson.
Local
Consilierii județeni sunt chemați să voteze reorganizarea, restructurarea și redresarea financiară a aeroportului.
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a marcat Ziua Internațională a Pădurilor.
Local
Cum au fost sărbătorite persoanele care au un cromozom în plus, dar și multă determinare? Printre oameni, în societate.
Local
Un italian a fost prins, la Nădlac, cu 31 de kilograme de canabis în bagajele sale, în timp ce venea în România din Spania.
UT Arad
BUCUREŞTI. La vârsta de 29 de ani i s-a împlinit un vis. A prins o convocare sub tricolor. Într-un moment extrem de important pentru fotbalul românesc, barajul de calificare la Campionatul Mondial din această vară.
Local
Un tânăr de 29 de ani, din Iași, a fost prins în județul Mureș, după ce a furat, de la o firmă din Arad, o dubă încărcată cu produse electronice în valoare de 60 de mii de euro.
Advertorial
„Dotarea cu mobilier, material didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Arad”.