aradon.ro Web analytics

Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiş” al județului Arad, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflați în dificultate, au desfășurat în această săptămână 627 misiuni din care 218 misiuni de intervenție și 409 de prevenire.

ARADON Sport local

Cupa Aradului la ciclism şi cros în centrul oraşului

Local

Trenulețele revin la Sala Polivalentă
„Călătorie cu trenul la Arad”, expoziția de modelism și istorie feroviară revine, cu ediția a III-a, la Sala Polivalentă.

Mapamond

Ministerul Apărării de la Moscova propune revizuirea frontierei maritime a Rusiei în Marea Baltică
Ministerul Apărării de la Moscova a propus o revizuire a delimitării apelor teritoriale ruse din Marea Baltică, relatează miercuri agenţia Interfax, care citează un proiect de lege făcut public de guvern, potrivit Reuters.

Local

Accidente cu victime, la Cicir și Mândruloc
Două accidente rutiere s-au petrecut în decurs de jumătate de oră pe Drumul Național 7, pe raza localităților Cicir și Mândruloc.

Local

Închisoare cu suspendare pentru agenții de pază care au bătut un tânăr în centrul Aradului
Au fost condamnați cei cinci bărbați angajați ai unei firme de pază din Arad care, în decembrie 2019, au bătut un tânăr în centrul orașului, tânăr care anterior l-a înjunghiat pe unul dintre agenți.

Local

Cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Arad, Hunedoara şi Bihor
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, ce vizează în următoarele ore râuri din judeţele Hunedoara, Arad şi Bihor.

Local

Zilele Academice Arădene ale UVVG, la cea de-a 34-a ediție

Local

Sebiș: Incendiu la un adăpost de animale
Șase porci au fost găsiți morți. Un bărbat de 65 de ani, proprietarul adăpostului, a ajuns la spital, în urma unui atac de panică.

Local

262 de arădeni vor să fie primari. Aproape 5 mii de persoane candidează la locale, în județ
262 de persoane candidează pentru cele 78 de primării din județul Arad, la alegerile ce vor avea loc pe 9 iunie 2024. Numărul total al candidaților este de aproape 5.000.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.