Directorul economic al Primăriei Municipiului Arad, Petru Tămaș, și-a dat demisia. Știrea a fost confirmată de către Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al instituției.
Administratorul judeţului a renunţat la funcţia pe care a deţinut-o în aparatul lui Nicolae Ioţcu.
Reuniţi la o conferinţă de presă, consilierii judeţeni ai PSD Arad au declarat că, la şedinţa pentru desemnarea preşedintelui interimar al CJA, nu vor vota deloc sau vor vota împotriva ambilor candidaţi, respectiv Remus Guţu şi Adrian Ţolea.
Consilierul şi-a înaintat demisia joi dimineaţa, la o zi după evaluarea managementului de la Filarmonică. Lazurca spune, însă, că decizia a fost luată din motive personale.
Antrenorul care are un palmares de invidiat la lidera din seria A „Onoare” a anunţat că nu va mai pregăti Victoria Felnac şi în liga a IV-a. La presiunea patronului şi a jucătorului, Marcel Duşan va încheia, totuşi, acest campionat pe banca felnăcanilor.
Local
Pompierii arădeni intervin, duminică după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului, aflată în apropierea CET.
România
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.
ARADON Sport local
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.
Mapamond
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.