ARAD. După ce luni Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, în unanimitate, proiectul de lege privind desfiinţarea judecătoriilor, marţi acesta a fost supus votului plenului.
ARAD. Şeful Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi ministrul delegat pentru învăţământul superior și cercetarea științifică, Mihnea Costoiu, însoţiţit de către deputatul PSD de Caraş Severin, Ion Mocioalcă, au fost vineri, la Arad, la invitaţia celor doi deputaţi PSD arădeni. Programul lor a inclus vizite la doi importanţi agenţi economici din Arad, la cele două univeristăţi arădene, întâlniri cu oamenii de afaceri şi cu cadrele didactice din Chişineu Criş.
Deputatul arădean Claudia Boghicevici este noul vicelider al grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor şi se va ocupa cu activitatea de comunicare a grupuluia. De pe această poziţie, Claudia Boghicevici a exprimat deja punctul de vedere al PDL în privinţa modificării Legii Finanţelor publice prin care parlamentarilor li se ia dreptul de a depune amendamente la legea bugetului.
Mihai Calimente va fi preşedintele Comisiei SIE din Camera Deputaţilor.
Emil Boc: Nu poti lua din mintea oamenilor ca stanga e mai buna. In Europa s-a demonstrat contrariul
Fostul premier al României, Emil Boc, a declarat miercuri, cu referire la rezultatul alegerilor din data de 9 decembrie, că în mintea celor care au votat a stat ideea că stânga i-ar proteja mai bine pe timp de criză.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea n-au putut bate nici ultima clasată, deși la un moment dat a întors scorul.
4
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Local
Cele două persoane reținute pentru 24 de ore joi, în urma perchezițiilor din dosarul celor peste 4 milioane de țigări de contrabandă confiscate de polițiști, au fost arestate preventiv vineri.
1