ARAD - Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, Viorel Dolha, ameninţă cu demisia.
Studenţii UVVG din ELSA au dezbătut tema „Dreptul european între uniformizare şi discriminare”.
ARAD. Senatorul Traian Igaş îl acuză pe ministrul agriculturii că, în privinţa efectelor secetei, acordă importanţă doar Sudului ţării, deşi în judeţul Arad au fost afectate peste 30.000 de hectare de culturi.
ARAD.Europarlamentarul Iosif Matula a avut o intervenţie în plenul Parlamentului European, pe marginea raportului „Implementarea Directivei privind Recunoaşterea Calificărilor Profesionale”.
ARAD. Filiala arădeană a Asociaţiei Nevăzătorilor din România cheamă la mitingul care va avea loc joi, 29 septembrie, la Bucureşti, în faţa Parlamentului, toate persoanele cu handicap şi familiile acestora din judeţul Arad. Persoanele cu dizabilităţi protestează împotriva prevederilor Secţiunii 3 din Capitolul IV al proiectului Legii Asistenţei Sociale.
Astronauții americani au votat pe Stația Spațială Internațională în alegerile de la jumătatea mandatului, la sute de kilometri deasupra Pământului, relatează marți dpa.
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă.
Premierul Luca Niculescu a declarat, marți, că va exista o indexare a pensiilor, care ar urma să fie pusă în aplicare, cel mai probabil, de la începutul anului viitor.
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
1
Noua majoritate sârbă provenită din mişcarea studenţilor va menţine aderarea la Uniunea Europeană ca „obiectiv strategic”, dar va continua să nu participe la sancţiunile împotriva Rusiei, a declarat marţi pentru AFP unul din capii ei de listă.
2
Președintele american Donald Trump și-a apărat bilanțul, marți, într-un interviu acordat Fox News, la doar câteva ore după deschiderea primelor secții de votare în Statele Unite în alegeri cruciale pentru viitorul mandatului său, relatează AFP.
Arădenii cu vârste cuprinse între 16 și 65 de ani se pot înscrie în programul „Salvator din pasiune”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Pentru început, este necesară doar depunerea unei cereri.
1
Numărul infecțiilor respiratorii a scăzut în ultima săptămână în județul Arad, însă cazurile de pneumonie sunt în creștere. În total, 52 de persoane au avut nevoie de internare în spital.