Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că au fost propuse modificări la doctrina ţării sale privind recurgerea la armă nucleară, în contextul în care Ucraina încearcă să-şi convingă aliaţii să-i permită folosirea de rachete cu rază lungă de acţiune împotriva teritoriului rus, relatează AFP.
Edilul oraşului Sebiş vrea să devină senator pentru a-şi pune experienţa în slujba unei comunităţi mai mari.
România
Consiliul Politic Național al PSD a decis, în unanimitate, ca Partidul Social Democrat să participe la formarea unei majorități parlamentare care să susțină un nou Guvern.
România
PSD a decis, duminică, în ședința Consiliului Politic Național să susțină în Parlament învestirea Guvernului condus de Adrian Veștea și să participe la guvernare, potrivit unor surse politice.
România
Rezultatele extragerilor din data de 21-06-2026 sunt următoarele:
Local
Duminică, 21 iunie 2026, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare un mandat de aducere.
Local
A fost semnat contractul pentru modernizarea drumului Lipova-Neudorf, catalogat cel mai prost drum din județul Arad.
Local
Meteorologii anunță că, până în 24 iunie, vom avea atât temperaturi extreme, cât și furtuni puternice.
ARADON Sport local
CSM Deva învinge cu 1-0, în deplasare, pe Athletico Vinga şi ia o opţiune serioasă la promovarea în Liga 3.