Omul de afaceri Călin Stoia s-a prezentat joi la Curtea de Apel Cluj pentru un nou termen în dosarul „Number One”, unde a cerut să fie achitat. Pe de cealaltă parte, procurorii au făcut recurs la sentinţa Tribunalului Cluj prin care acesta a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, cerând executarea pedepsei. Stoia s-a prezentat la Curtea de Apel împreună cu avocata lui. Judecătorii clujeni au decis amânarea judecării cauzei pana pe 16 ianuarie.
Fostul jucător şi antrenor al "U" Cluj Claudiu Niculescu a fost audiat, joi, la DIICOT Cluj, timp de peste patru ore, ca martor în dosarul privind prejudicierea clubului de fotbal "U" Cluj cu 11 milioane de euro prin transferul unor jucători, el nedorind să facă declaraţii despre caz.
Fostul jucător şi antrenor al "U" Cluj Claudiu Niculescu este audiat, joi, la DIICOT Cluj, în calitate de martor, în dosarul privind prejudicierea clubului de fotbal "U" Cluj cu 11 milioane de euro prin transferul unor jucători.
Fostul patron al "U" Cluj Florian Walter a fost audiat, miercuri, de procurorii DIICOT Cluj, în dosarul privind prejudicierea clubului de fotbal "U" Cluj cu 11 milioane de euro prin transferul unor jucători.
ARAD. Începând de la 1 ianuarie 2013, Comisia de evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap va lua în considerare la emiterea certificatelor de încadrare în grad de handicap doar dosarele ce conţin documente printate (ancheta socială, avizul psihologic, documentele medicale).
România
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri la 5,85% pe an, de la 5,84% pe an cât a fost în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Local
VERONA. Delegația din Arad care se află în vizită oficială la Verona a participat la un laborator de trei ore la școala comercială privată Stimmatini, care are un parteneriat de colaborare cu Liceul Economic din Arad.
România
Perioada petrecută în serviciul militar poate conta la stabilirea pensiei, însă nu în același mod pentru toți pensionarii. Anul în care a fost efectuat stagiul militar este unul dintre elementele care pot schimba punctajul acordat la pensie.
România
Președintele Nicușor Dan a spus miercuri, în discursul său în Adunarea Generală a ONU, că manipularea prin social media este o amenințare la adresa democrației care nu beneficiază de atenția pe care o merită.
România
Amenințarea Federației Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ținta unui război hibrid care cuprinde atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, sabotaje și perturbări ale infrastructurilor critice, cu intenția de a submina încrederea cetățenilor in instituțiile democratice și de a descuraja sprijinul acordat Ucrainei, a spus miercuri președintele Nicușor Dan în discursul susținut în Adunarea Generală a ONU, la New York.
Local
CFR Călători a decis ca cele două vagoane bar-bistro care se află în prezent în circulație să facă parte din garniturile de tren care circulă pe relația Arad-București Nord.
România
Prețul mediu al combustibililor pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 23,8%, în luna august 2026 comparativ cu luna august 2025, după un avans de 16,9% în luna iulie și unul de 13,7% în luna iunie, arată datele publicate marți de Eurostat.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, este de părere că premierul desemnat Siegfried Mureșan ar trebui să demisioneze din Parlamentul European pentru a demonstra că își dorește să devină prim-ministru și că își asumă responsabilitatea pentru România. Grindeanu a afirmat că, prin atitudinea avută în ultimele zile, Mureșan a transmis mesajul că nu își dorește această funcție.
Local
Peste 4.300 de infracțiuni au fost sesizate în primele opt luni la Arad. Creșteri importante au fost semnalate în cazul violenței domestice