aradon.ro Web analytics


După cum am mai informat, Guvernul a aprobat, astăzi, printr-o Hotărâre, acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și în sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat 2015.
Astăzi este ziua cea mare pentru absolvenţii claselor a XII-a care au susţinut examenul de bacalaureat: se vor afişa rezultatele. Dar până atunci vă putem informa că am aflat că promovabilitatea în acest an este de 59,9 %. Reamintim că, anul trecut, înainte de contestații, promovabilitatea în judeţul Arad era de 50,66%.

Astăzi se desfăşoară a doua probă scrisă în cadrul examenului de bacalaureat. Este vorba despre proba scrisă la materia obligatorie a profilului. Astfel, absolvenţii de liceu vor avea în faţă subiecte de matematică sau istorie, în funcţie de profilul urmat în timpul liceului.
Subiectele mai ușoare, note mai mari. Anul acesta au promovat examenul de Evaluare Națională 76, 02% dintre elevii care au participat la cele două examene, adică un număr de 2476 elevi, iar 781 au obținut media sub 5. Anul trecut procentul celor care au obținut media minim 5 a fost de 66,58%.
,,Astăzi am avut bucuria de a înmâna elevilor claselor a IV-a de la Colegiul Național "Preparandia Dimitrie Țichindeal" Arad diplomele celor care au urmat modulele de pregătire organizate de Centrul Cambridge Arad și au promovat Examenele Cambridge Movers și Flyers într-un cadru festiv, la Festivitatea de premiere a sfârșitului de an școlar”, a declarat Directorul de Marketing al Centrului Cambridge Arad, prof. Adela Redeș.

România

Tarifele decontate de CNAS nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești (studiu)
Tarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu realizat de cercetători și experți ai Academiei de Studii Economice (ASE) din București.

România

Ilie Bolojan, audiat la DNA Iași ca martor, în dosarul presupusei mite de 1,5 milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan a fost audiat vineri în calitate de martor la DNA Iași în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, la solicitarea presei acreditate la Palatul Victoria.

Advertorial

Accelerează afacerea ta cu gama de vehicule comerciale Ford – livrări urbane, transport marfă, transport pasageri!

UT Arad

Un autogol a decis meciul amical UTA – FC Bihor
Meciul a fost liniștit, însă utistul Ouaneh a ieșit accidentat. Dolny a marcat în propria poartă.

Advertorial

Din octombrie se actualizează tariful de salubrizare pentru persoanele fizice din municipiul Arad

România

Val de scumpiri la alimente, servicii și produse nealimentare. Prețurile ar putea crește cu până la 20%
Alimentele s-ar putea scumpi în octombrie cu 4-8%, iar cele mai mari creșteri sunt așteptate la lactate. Prețuri mai mari sunt estimate și la carne, servicii, haine, electronice și electrocasnice. 5

România

Depreciere puternică a leului în raport cu euro și dolarul american. Moneda europeană a fost cotată la 5,3447 lei
4

România

Bolojan: pensiile și salariile ar trebui mărite pentru a compensa scumpirile. Când ar putea crește veniturile?
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră că pensiile și salariile din sectorul public ar trebui indexate în 2027, după ce scumpirile din ultimii doi ani au redus puterea de cumpărare. El spune că viitorului Guvern îi va fi greu să mențină veniturile plafonate. 1

Local

Producţia industrială în judeţul Arad a scăzut cu aproximativ 20% în primele şapte luni
Sectorul industrial din judeţul Arad a înregistrat un recul de 19,8% în primele şapte luni ale anului 2026 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, evoluţie marcată de scăderea comenzilor din fabrici şi de reducerea cifrei de afaceri, arată datele centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică în Buletinul Statistic Lunar. 3

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.