aradon.ro Web analytics


KOSICE. Tenismanul Marius Copil a fost eliminat, miercuri, în primul tur al challengerului de la Kosice (Slovacia). Arădeanul a fost învins de cehul Jan Hajek, favoritul doi al competiţiei şi numărul 109 mondial, scor 6-7(1), 2-6, după doar 44 de minute de joc. Meciul trebuia să se desfăşoare marţi, însă a fost amânat datorită precipitaţilor.

Cardiff. S-a întîmplat într-un meci de Cupă din Ţara Galilor. Un fotbalist de la Mountain Rangers, Ricky Broadley, a reuşit performanţa de a fi eliminat de patru ori în confruntarea cu Penrhyndeudraeth.

Victor Crivoi (foto) a fost eliminat in runda inaugurala a turneului ATP de la Santiago, Chile, dotat cu premii totale in valoare de 398.250 de dolari.

Madrid. Cristiano Ronaldo a fost însă înger şi demon pentru Real. Lusitanul a marcat ambele goluri ale „galacticilor” în victoria cu Malaga, scor 2-0, dar apoi a fost eliminat în partea secundă a meciului.

BUCURESTI - La BCR Open România, după neaşteptata victorie obţinută în faţa compatriotului său Victor Crivoi (aflat între primii 100 de jucători din lume), tenismenul arădean Marius Copil, legitimat la CS Municipal, a dat astăzi, în turul doi al întrecerii, peste un alt adversar puternic: spaniolul Ruben Ramirez Hidalgo.

Mapamond

Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone rusești (studiu)
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia și nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică, relatează dpa.

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor din data de 09-08-2026 sunt următoarele:

Local

Incendiu la muntele de gunoi de lângă CET
Pompierii arădeni intervin, duminică după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului, aflată în apropierea CET.

România

Cluj: Trei tineri au fost reținuți în cazul atacării ambulanței de cei făcuți să creadă că „fură copii”
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.

ARADON Sport local

Avem campioane la volei pe plajă
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.

ARADON Sport local

Filip Magold, pe podium la turneul de Şah Blitz

ARADON Sport local

Ultimele reglaje în jocuri amicale

Local

Un vis pentru Turnul de Apă
Turnul de Apă din Arad rămâne cu lacătul pe poartă și cu ușa încuiată. Tânăra arhitectă Ada Jianu, însă, îi vede potențialul și ne vorbește despre ce s-ar putea face cu turnul și zona din jurul acestuia. 8

România

Miruță: Opt centimetri câștigați la Cernavodă; cel puțin alte 9 zile pentru Unitatea 2
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.