Nu avem curse de transport pasageri, nu avem nici măcar curse de transport marfă pe aerogara noastră, dar ne este frică de... bombe şi explozibili. Nu este o glumă, fraza de mai sus fiind confirmată de ultima licitaţie lansată de Aeroportul Arad. Cei de la aerodrom au lansat o procedură pentru achiziţia unui detector de materiale explozive, fiind dispuşi să ofere 185.000 de lei pentru aparatul respectiv.
ARAD. Muncitorii care efectuează lucrări la reţeaua de canalizare din Curtici, au dat din greşeală, în timp ce săpau, peste un proiectil. Oamenii au sunat la 112, iar la faţa locului s-au deplasat pirotehniştii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
România
Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei și de transport la jumătate de preț.
Local
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad au efectuat, joi, 5 noiembrie, 14 percheziții domiciliare în județele Arad și Cluj, într-un dosar de evaziune fiscală. Ancheta vizează o societate comercială ai cărei reprezentanți sunt suspectați că ar fi exploatat ilegal balast din albia râului Crișul Alb, fără ca operațiunile comerciale și veniturile obținute să fie înregistrate în documentele contabile.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește vizita lui „U” Cluj în etapa a 6-a din LNBF, cu care a mai jucat un amical înaintea debutului sezonului.
România
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Mapamond
Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări din Europa joi dimineață, cel mai recent episod de acest gen dintr-o serie de amenințări care vizează zborurile de pe continentul european, informează Reuters.
România
O celulă de criză a fost instituită joi pe Aeroportul Otopeni după ce a fost primit un mesaj privind o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Milano, transmite Serviciul Român de Informații.
1