COTAR: Propunerea de majorare a impozitelor pentru transportatori bagă în faliment firmele româneşti
După consultaţii fiscali şi cei din domeniul jocurilor de noroc, a venit rândul transportatorilor să reclame prevederile din Codul Fiscal care ar urma să fie aplicate de la 1 ianuarie 2023.
City Insurance a vândut poliţe sub tariful notificat la ASF pentru a-şi creşte cota de piaţă ducând la un deficit de 1,2 mld. lei. CITR a constatat, printre altele, că anumite persoane din conducerea sau supravegherea companiei pot atrage anumite răspunderi privind cauzele falimentului. Peste 700 mil. lei sunt sume pe care City Insurance le are de recuperat din regrese şi reasigurare.
Local
Cei de la E.ON transmit o serie de sfaturi pentru arădeni, în pragul sezonului rece.
Local
Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru Primăriei.
România
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat luni că preferă să se ajungă la alegeri anticipate, decât să voteze continuarea austerității, a creșterilor de taxe, a tăierilor de venituri și a altor „măsuri primitive” care au distrus economia.
România
Decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier a fost publicat luni în Monitorul Oficial.
Local
Vânători din țară și din străinătate s-au întâlnit duminică, la Lipova Băi, la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Vânătorilor. Concursurile de ceaune și de câini de vânătoare, evaluarea trofeelor și muzica populară au făcut parte din programul zilei.
Advertorial
Cumpărarea bradului artificial înainte de aglomerația sezonului îți oferă acces la mai multe modele, dimensiuni și niveluri de preț. În noiembrie și decembrie, cele mai căutate produse se vând rapid, iar alegerea ajunge să fie dictată de stocul disponibil ramas. O comandă plasată din timp îți permite să pregătești decorul fără grabă.
Local
Programul Festivalului Internațional de Teatru Clasic de la Arad, ediția 2026, aduce 14 spectacole de teatru și muzică în fața publicului arădean.
Mapamond
Un bărbat a fost grav rănit la piept de un glonț tras de un agent al Autorității americane pentru imigrație și vămi (ICE), în timpul unei urmăriri în Austin, capitala statului Texas, transmit luni Reuters și AFP.