Ficatul este cel mai mare organ intern al corpului, ce îndeplinește peste 500 de funcții. Numit și laboratorul chimic al organismului, acest organ cheie filtrează toate toxinele din sistemul circulator și toate alimentele/subtanțele pe care le ingerăm. Elementele nutritive care sunt absorbite prin pereții intestinului, sunt metabolizate în ficat. Una dintre funcțiile cele mai importante ale ficatului este aceea de a crea și de a produce bila, acel lichid gălbui pe care ficatul îl produce în permanență (între 500 si 1200 ml pe zi) și care conține săruri minerale necesare în digestia grăsimilor.
Local
O femeie de 45 de ani, cetățean bulgar, pe numele căreia autoritățile din Grecia emiseseră un mandat european de arestare, a fost depistată de polițiștii de frontieră pe autostrada A1, la Nădlac. Aceasta este acuzată de complicitate la trafic de migranți.
Local
Miercuri, 12 august, o eclipsă parțială de Soare va putea fi observată din județul Arad.
România
Populaţia României a înregistrat, în luna iunie a acestui an, un spor negativ (-7.247 persoane), numărul deceselor înregistrate fiind de 1,6 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Local
Povestea uneia dintre cele mai importante perioade din cariera lui Bruce Springsteen ajunge pe ecranul Cinematografului „Arta” din Arad. Filmul „Springsteen: Eliberează-mă de nicăieri” va fi proiectat joi, 13 august, în grădina de vară, iar intrarea este liberă.
Local
Județul Arad se află sub Cod Galben de caniculă, iar de marți avertizarea va fi ridicată la Cod Portocaliu. Temperaturile vor ajunge până la 38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat.
România
Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF vor putea înregistra audio și video controalele pe care le desfășoară, după ce instituția a stabilit procedurile de utilizare a camerelor de corp (bodycam).
România
Persoanele care trebuie să finalizeze o succesiune și riscau să plătească impozitul de 1% din valoarea masei succesorale vor beneficia de o perioadă suplimentară pentru încheierea procedurii.
Mapamond
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia și nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică, relatează dpa.
3